venise toamna

ne plimbam pe strada Sibiu și culegeam frunze

pentru albumul nostru de familie

de care tu râdeai și eu râdeam

ești definiția expresiei cu gura până la urechi, spuneai

știam

știam

dar eu vedeam o poză cu noi doi și pe pagina de lângă, frunza,

codița lipită și noi fericiți

și de-aici s-a dus dracu’

de când alegeam frunze pe măsura iubirii

ce creștea în mine din pământ uscat

de când ți s-a părut că eu sunt fericirea

și tu voiai fericirea

nu pe mine

eu, în fericire, nu eram decât un gând

un capăt de drum pentru baloanele cu heliu

un tiv

o monedă

și ție nu-ți trebuie restul

restu’, domnu’, v-a căzut restu’

lăsați,

lăsați

fericirea nu ne-a făcut niciodată mai fericiți

e o minciună pe care ne-au vândut-o părinții după revoluție

firmituri de frunze la sfârșit de toamnă

zile-ndoite cu apă din care soarele nu vrea să apună

unghii de lumină peste ochiul orb

asta e fericirea

o gură care pute a moarte, o gură care minte,

dar oare nu putem fi fericiți dacă…

taci

taci

dacă mai aud vreodată cuvântul fericire din gura ta îți scot dinții din gură

din ură nu se naște poezia iar tu ești o insectă,

ți se umflă obrajii când rostești

insectă

da, iubirea mea, sunt o insectă,

insectele se trag din fericire și mănâncă frunze