Dar Olea fusese importantă, îmi arătase drumuri noi către inima tinerelor femei, în vara aceea, la cabana Corbul din localitatea Bușteni, județul Prahova…

Da, Olea chiar îmi lăsase o amintire de neuitat și mă ajutase să trec mai ușor peste faptul că Pantelimon Octavia, dragostea tinereții mele pierdute, își refăcuse viața amoroasă cu singurul adolescent de culoare de la noi din orașul monoindustrial.

Toate acestea mi se răsuceau în cap ca bilele de la loto. Dacă ajungeam la Chișinău poate că aș putea să ajung pe strada ei, poate că i-aș găsi casa, poate că aș privi către fereastra ei și poate că acolo aș zări-o pentru o clipă și poate că ar fi la fel de frumoasă ca în vara lui 1999, pe când asculta Backstreet Boys și…

Îi vedeam chipul poleit cu aurul melancoliei, poate că mă așteptase și ea în tot acest timp, chiar dacă nu îmi mai scrisese de atâta timp, poate că își pierduse vederea, aș fi știut să o iubesc și așa, oarbă?

• Júnior, ai adormit? Măi băiatule, eu aici am un ziar de făcut! Ia zi, pleci sau nu pleci?
• Mulțumesc.
• Cu plăcere. Hai, du-te, vorbește cu doamna Mini și spune-i lui Iancu să te ducă până la aeroport în cel mai scurt timp posibil. Zi că așa am cerut eu în mod expres și dacă sunt probleme vii la mine. Să închizi bine ușa când ieși.
• Să trăiți bine!

Îmi plăcea să-l salut pe Zeus cu salutul președintelui țării, gusta o ironie, poate că, așa cvadragenar, șarmant și canalie, nu era întru totul pierdut.

Biroul lui Zeus semăna unui acvariu. Așa i se și spunea: Acvariul. Înăuntrul său, conducătorul nostru stătea pe întuneric.

Acvariul avea un fel de jaluzele, care erau mereu închise. Zeus își ținea de obicei picioarele pe birou și vorbea la telefon, avea treabă, avea un ziar de condus.