30 martie
Nu te mai înțelegi cu vlahii și weekendul lor prelungit etern. Deja sunt la modul: nu e cu adevărat weekend prelungit dacă nu e din regiunea rrromânească Prelungirea Ghencea.

29 martie
În România, acasă la vlahi, discursul mainstream se adresează strict celor cu IQ-ul mai mic decât numărul de la pantofi (maxim 45). Practic, găinilor și curcanilor. Pe cale de consecință și “starurile” vlahilor (cu excepții de le numeri pe degete) sunt fix emanația acestei gloate de bibilici, câteva milioane bune – vlahii sunt, demonstrabil, printre cei mai proști oameni din Europa, bașca și cultura de penitenciar în aer liber, aia e așa, ca un bonus. Ferească Dumnezeu, deci, să intri în turma vlahă, că nu mai ai scăpare, Infernul lui Dante e parfum de roze.

28 martie
Călătorii în Sicilia și Lombardia. Nostalgii și oboseală. Vine aprilie, luna în care s-a sfârșit domnul Cosașu, dar și luna în care s-a născut mama mea. Poate că, totuși, nu avea dreptate poetul și nu e cea mai crudă dintre luni. Cred că am găsit, în sfârșit, rama în care pot să pun cartea-tablou despre domnul Cosașu. Azi-noapte pe aeroportul din Bergamo, m-a abordat un oltean din Drăgănești-Olt: “Mă rătăcii”, îmi spuse. Era panicat. Nu cred că știa să citească. L-am dus de mână la poarta românilor: B6. Era plin de badante și de tristețe și mi-a venit să plâng la gândul că mă întorc, fie și pentru două zile, la București. Urmează însă Bari cu A., H. și V.. Viața, iată, trece în viteză. Mult nu poate să mai fie, deși încă mă țin genunchii.

27 martie
La români, intelectualul cu funcție care să nu fie o canalie e mai rar decât fericirea la oamenii inteligenți. Și la fel și non-intelectualul cu funcție. E de la dregătorie, nu de la școală. Când nu ai nimic bun de spus despre un mort, e preferabil să taci. O să tac, deși despre Daniel Barbu, stâlp la stabilimentul Gâdea ani de zile, aș avea câteva lucruri bune de spus. I-am citit cărțile și le-am găsit decente. A fost decanul facultății unde am învățat carte. Și Manolescu trebuie că a făcut lucruri admirabile în tinerețe. Din păcate, le cunosc mult prea puțin. Ultimii douăzeci de ani – catastrofali, devenise la uniune, la scriitori, un dictator de modă veche. Să nu uit vreodată: stai departe de scriitori și uniunile lor! Și altceva: după o anumită vârstă poate că ar fi mai bine dacă n-ai mai conduce nici trotineta. Păcat.

26 martie
Morți în cultura de acasă. Moare Daniel Barbu, profesorul. Moare Nicolae Manolescu, profesorul. În altă ordine de idei, o nouă portavoce a nimicului cu moț la vlahii: Macarena aia nouă, o gargaragioacă, o mahalagioaică tipică. Se pronunță, dă sentințe – în baza la ce? Ți se face scârbă. Bine că sunt la Milano, măcar. Și nu sunt obligat să mă gândesc la vlahi. Mă gândesc însă la Kafka, la ziua în care a început războiul și el a avut lecții de înot. Ar trebui să învăț să înot. Poate o să câștig la loterie și o să fac o croazieră în jurul lumii.

25 martie
Printre vlahi, cinstea nu are căutare. Nici onoarea. Nici demnitatea. Nici bunul-simț. Nici inteligența. Nici omenia. Nici smerenia. Nici școala. Nici decența.

24 martie
Iată-mă: după patruzeci de ani printre vlahi, ani grei, sunt încredințat că aici nicio construcție socială nu rezistă fiindcă se bazează pe căcat. Nimic nu se poate construi pe căcat. Relațiile de prietenie – căcat. Instituțiile – căcat. Oamenii înșiși – căcat. Viața toată – căcat. Prea mult pizda mă-sii pe aici, constata cândva un străin nimerit prin țările române. Și prea mult căcat, zic și eu.

23 martie
Am intrat în dialog cu inteligența asta artificială de a apărut acum. Habar n-are cine sunt. M-am lămurit și cu inteligența artificială.