KARMA
Personajul 1
Personajul 2
Personajul 3
Personajul 4
Decor: O sală de așteptare, asemănătoare uneia de spital.
Personajele stau pe scaune.
Personajul 1 se ridică brusc și la fel de brusc se prelinge în scaun. Celelalte personaje continuă să stea pe scaune, nu se uită unul către altul când vorbesc, privesc doar înainte.
Personajul 1: Sincer, m-am săturat. M-am săturat să aștept. Vreau să fiu repartizat, fie ce o fi, vreau să văd ce îmi rezervă viitorul.
Personajul 2 (timid): Așa îi spune, nu?! Viitorul…
Personajul 3 (ferm): Bineînțeles că așa îi spune. Viitorul știe cel mai bine.
Personajul 4: Mă iertați că intervin, dar am auzit că Viitorul nu ține întotdeauna cont cum trebuie de ce am făcut noi în viețile anterioare și…
Personajul 1 (duce degetul la gură): Liniște, vă rog, în sală! Nu se poate să vorbim așa, chiar acum, când așteptăm să vină Viitorul. Știți foarte bine că nu ne putem aminti decât ultima viață. Eu, să știți, am fost judecător. Am fost judecător, da, m-am pensionat la patruzeci și șapte de ani, frumos, n-am avut noroc și am avut un accident la ski și uite că am murit, dar n-am băgat la pușcărie oameni nevinovați, n-am făcut nenorociri, șpăgi am mai luat, cine nu ia să arunce primul cu piatra. Nu are de ce să vină Viitorul și să mă facă eu știu ce, am murit și de tânăr…
Personajul 2: Ați fost bărbat?
Personajul 1: Am fost bărbat, dumneavoastră ați fost doamnă?
Personajul 2: Doamnă am fost. Badantă. Am muncit în Italia, vai de zilele mele, acum poate mă trimite și pe mine ceva, medic mi-ar plăcea.
Personajul 3 (oftând): Cine știe ce ne rezervă viitorul…
Personajul 1: Da’ sincer m-am săturat de așteptarea asta, când ne cheamă, ce ne zice.
Personajul 4: Răbdarea nu e punctul dumneavoastră forte.
Personajul 1: Mă grăbesc, mă grăbesc să încep o nouă viață.
Personajul 4: Și dacă vi s-au terminat viețile și gata, ați scăpat, v-ați eliberat?
