…Măi mamă, eu sunt departe acum de tine, peste ocean, am vrut să văd dacă omul e la fel peste tot și dacă valoarea mea e universală. Mi-am făcut un rost, cât de cât.                          Îmi plătesc chiria pentru o cameră mică, știi tu, mamă, cum era aia pe care ai vazut-o la teve de se vindea în Cluj pe morman de coconeți și mi-am luat de la un niște vecini portoricani care se mutau un fel de cratiță cu volan și 4 roți să mă ducă de aici până dincolo și înapoi. Da, mamă, e roșie mașina asta a mea și în continuare folosesc tot ruj roșu, știu că nu îți place și cu cât dispreț te uitai la mine cînd îmi vedeai buzele roșii „Chanel”. Tu știai, mom’, că îmi șade bine, cu părul negru smoală cum îl aveam atunci, dar cineva îți spusese în copilăria ta, că roșul nu face bine la femeie, că dă vulgaritate.

Pe aici, vorbesc cu lumea care e de toate națiile și credințele ( că știi cum zice Marin Sorescu: „Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor”), dar cu reținere și diplomație ( adică secrete prin omisiune), nu mă bag pe intimități și planuri cu viața mea, așa cum m-ai învățat tu, mummy, că dacă investești încredere pă om, ieși în pierdere.

Așa că, mamutze dragă, de necaz și profunzimea resurselor mele amorțite, vorbesc doar cu terapeutul meu din Ro, dar despre asta nu-ți spun mai mult, mammy scump, pentru că tu respingi ideea că psihoterapia mă ghidează în reglarea comportamentelor și emoțiilor când le greșesc și mă copleșesc, iar eu m-aș încăpățâna la infinit, ca într-o veșnică competiție, să-ți demonstrez că nu toată lumea e pusă pă gând rău și planeta nu e un loc periculos, deși, războaiele și terorismul de azi ar fi argumente în favoarea ta. Deci ar fi meci nul, dar din care am ieși sleite de puteri amândouă. Pentru că, mamutz iubit, nu uit cum pe bunica mea și mama ta o învățase viața că atunci când o încasezi rău să te duci în pădure și să vorbești cu orice copac că e mai bine decât cu orice om. Si tu ai integrat modelul ăsta, poate atunci când v-a părăsit tatăl tău, fără cuvinte si fără regrete sau poate altă dată, eu nu știu exact, doar bănuiesc, dar sigur undeva este un arbore care știe asta despre tine și ce-ai simțit tu atunci.

Despre job, ce să-ți povestesc, mamă dragă? Pare că sunt apreciată și de echipă si de șefii ăi mari. Ei s-au mirat când mi-am dat scor mic la testul de încredere în mine. Dar eu le-am explicat, mom’, că așa era cultura educațională în Ro, părinții și profesorii te comparau, te criticau, te umileau (unora părea să le facă plăcere), justificînd că ei știu că  viața e porcoasă și voiau să ne transmită și nouă mesajul, de mici, ca să ne gasească maturitatea pregătiți pentru nedreptățile ei.

Dar tu, sweet mom’, de ce oare nu ai găsit alte căi să mă antrenezi în ale vieții și ai preferat să-mi întărești ce turuiau educatorii și mai ales, de ce ai decis să-mi repeți ca o casetă pe repeat de la Grundigul adus de tata din Germania că „De nimic nu ești în stare” și că „n-o să se aleagă nimic de capul meu”? Chiar nu ați avut deloc încredere, nici tu, nici tata, în educația pe care mi-ați dat-o? Chiar erați convinși că nu s-a lipit nimic bun de mine? Eram premiantă, mamă…Îmi mai doresc, mami, si acum, să-mi spui ce îți doreai să se aleagă de mine? Ce ați scris în agenda voastră pentru unica fiică pe care ați avut-o?…

Azi, că știu parți din povestea ta, biata mea mamă, accept varianta ta. Putința si cunoașterea ta din copilăria și adolescența mea și-au găsit explicațiile și răspunsurile. Chiar și pe cele la întrebări pe care nu ți le-am pus încă….

Azi știu despre mine că sunt ființă de valoare, doar pentru că exist. Că mai dăruiesc din ceea ce am, ce am învățat și din ce sunt, asta e bașca. Dar de ce mă comparai cu toți proștii lumii, mamo? Ai observat o dată, măcar o singură dată, vreun efect care să ne facă bine, pă familie,  în urma acestui „sărut al morții”, cum numesc psihologii comparația cu oricine altcineva în afară de propria-ți persoană în evoluție?

Dar ai și avut dreptate în multe, mămico. Le-ai intuit cu timp înainte de a se întâmpla, cum ar fi prietenii pentru care aș fi omorât, dar se pare că te-ai rugat la toți zeii și Dumnezeii să nu o fac, parte din acei prieteni m-au înțeles prost sau eu pe ei și mi-au întors viața pe dos. M-am prins că mamele știu, uneori sau deseori deznodăminte pe care copiii lor nu le bănuiesc…Spilu’ este felul și tonul în care îi avertizează, ca ei să se prindă și să se pună la fereală de întâmplări traumatizante de suflet.

Am văzut în fotografii că ții pe fotoliul din camera mea rochia lila de la banchetul dintr-a 12-a. Iți mai amintești, mamutze drag, ce frumos m-ai fardat atunci? Uite că Dorul poate arăta și așa, sub forma de rochie din voal mov…

O să mă întorc în curând, mutti, la casa mea din București. Si tu o să mă aștepți cu ciorbă de lobodă, șnițele cu pireu și clătite cu de toate. O să-mi spui din nou să pun mâna să slăbesc și în același timp o să mă cerți că n-am mâncat tot ce-ai gătit și că ai muncit degeaba…

Iar seara, o să-mi scrii mesaj pe whataspp să nu spăl a doua zi că e mare sărbătoare, cu roșu în calendar și, la culcare, să mă învelesc cu pătura aia verde mițoasă, să-mi țină cald la spate, să nu mă tragă curentul, „că știi cât de sensibilă ești”…

Si eu o să fac exact așa cum spui, pentru că știu sigur că atunci când o să dispari, nimeni nu-mi va mai purta de grijă așa cum o faci tu.

Octombrie 2023