Te-aș invita din gesturi lente,

din zâmbetul în ralanti,

din ochi ce strălucesc în irizații de dorințe.

Te-aș îmbia din pași ușori,

pe urme de așteptări ascunse-n șolduri.

Din sfârcuri aș schimba cursuri stelare,

făcând din ele doar niște răzlețe vise,

unduiri nocturne, pofte ambientale.

Aș alerta în mine femeia multor generații.

Mixaje energetice de cald-fierbinte-dulce,

pulsând în ovulații.

Cadână și gheișă,

bacantă și regină,

metresă și mireasă,

o evă și-o giocondă,

un nud și-un voal,

femeia-furt, femeia-casă…

Aș fi orice aș fi putut vreodată fi,

doar să alegi să-nchidem ochii

și să plecăm dintre cei prea legați de trup,

înspre tărâmul unde formele nu mai contează.

Pe toate le-am uita.

Sunt doar emoții memorate, nu esențe.

Noi doi alegem să trecem de uitabil,

deci și de corp, și de senzații.

Te mai întreb încă o dată…

Vii?