A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti și-n lume liniște ar fi. Au fost odată un împărat și-o împărăteasă, pe numele lor Splendid și Suava. Împărăția lor, Împărăția Frumoasă, era mare, bogată și fericită. Numai că de la o vreme, pe la marginile pământurilor împărătești începuseră să se-audă niște zvonuri îngrijorătoare. Se spunea cum că Splendid și Suava își făceau veacul prin aburii parfumați ai vremurilor de demult. Că mângâiau cu privirea sclipirea mării. Că ascultau frunzele toamnei răscolite de vânt. Că se lăsau furați de parfumul iasomiei. Cu alte cuvinte, că erau niște babalâci expirați.

Timpul trecea și frumusețea nu mai era la modă. Dincolo de hotare lumea începea să se adune în armate de cocalari, oști de șmecheri și batalioane de golani. Supușii din Împărăția Frumoasă priveau speriați la vecinii lor și sperau că împărăteasa Suava o să dea naștere unui băiat curajos, care să nimicească găștile mitocănești de peste graniță.

Numai că împărăteasa nu rămânea grea. Hoarde de vraci, vrăjitori și tămăduitori veneau valuri-valuri s-o scape de pocinogul ăsta. Într-o bună zi, pe poarta palatului intră șamanul Bă, cu blugii scurși peste chiloți, cu dinte și lanț de haur. El îi dădu împărătesei o poțiune magică la un pet de-un litru, iar împărăteasa, cum o bău, cum simți, nu că a luat în pântece, ci că i-a venit direct sorocul. Numai că: femeia se chinuia, copilul nu se năștea și atunci ea promitea, că fiul ce-l va avea, tot regatul va salva, Super îl vor boteza și Mișto îl vor chema, dar Cool îl vor alinta.

Suava a născut pe loc, nu unul, nu doi, ci trei copii; trei fete pe care, pentru a-și respecta cuvântul dat la naștere, le-a botezat Super, Mișto și Cool. Cât era ziua de lungă mângâiau cu privirea sclipirea mării. Ascultau frunzele toamnei răscolite de vânt. Se lăsau furate de parfumul iasomiei. Cu alte cuvinte, deși erau copilițe, se purtau deja ca niște babalâci expirați.

În ziua în care fetele au împlinit optsprezece ani, a intrat pe poarta palatului șamanul Bă, cu mustață de hipster și șuvițe rasta făcute coculeț. S-a prezentat cu plecăciune și-a spus că a venit momentul ca Suava să-și respecte promisiunea făcută la naștere, adică să-și trimită copilul să salveze împărăția. Cum toate trei fetele ardeau de nerăbdare să salveze lumea, dar numai una singură avea dreptul, Super, fiind cea mai mare, a cerut permisiunea să încerce ea.

A doua zi de dimineață, Super a pornit cu caleașca norilor spre Regatul Modern. De cum a intrat pe Tărâmul Gazelor de Eșapament, Super e început să tușească înfiorător și cum unei fete așa de fine nu-i stă bine deloc să horcăie ca o hoașcă hodorogită, a tăiat-o înapoi la palat cu coada între picioare.

De cum a văzut-o, Mișto n-a lăsat tristețea să-i copleșească inima, ci a cerut voie să se ducă și ea să salveze Împărăția Frumoasă. A doua zi a pornit cu caleașca norilor spre Regatul Modern. De cum a intrat pe Tărâmul Gazelor de Eșapament, și-a pus o mască de gaze pe care o luase special de acasă și-a mers mai departe. Numai că n-a apucat să se înainteze prea mult. Din toate părțile, pe niște poteci cenușii cu dungă albă pe mijloc, veneau șerpuind oasele vrăjite ale bestiei care înveninase aerul. Oasele erau mari cât caleașca norilor sau chiar mai mari, erau colorate în tot felul de culori otrăvite și scoteau vălătuci de fum înecăcios. Din când în când, ciolanele se uneau și formau membrele interminabile ale fiarei născătoare de gaze. Atunci, devenind mai puternică, dihania scuipa pe toate părțile fum și blesteme. Oasele plesneau și prin crăpături ieșeau un fel de cari scârboși care ocărau și afuriseau totul: drumuri, mame și trafic. După o vreme, crăpăturile se lipeau, carii se vârau cuminți înapoi în cotloanele lor și ciolanele porneau din nou la drum. Văzând Mișto o asemenea hidoșenie și mai ales văzând că bidiviilor ei nici prin cap nu le trecea să o ia la trap pe potecile gri, printre oase și cari, n-a avut de ales și-a tăiat-o înapoi la palat cu coada între picioare.

Micuța Cool s-a hotărât să-și încerce și ea norocul. Nu-i era frică nici de gaze, nici de fiare scuipătoare de fum. De nimic nu-i era mai frică decât de plictiseala cumplită de la palat, de sclipirea mării, de frunzele toamnei răscolite de vânt și de parfumul iasomiei. De cum a primit învoire de la Splendid și Suava, s-a dus în atelier și s-a apucat să scotocească printre grămezile de fiare vechi. Undeva într-un colț, sub un morman de șpan ruginit, a dat peste un căluț roib cu sclipici care i-a șoptit:

• Micuță Cool, eu sunt Kawa, sunt bătrână și ruginită, dar tot sunt cea mai tare din parcare la galop. Spală-mă cu peria, unge-mi cu ulei încheieturile bătrâne, adapă-mă cu motorină de cea mai bună, dă-mi pinteni cu cheia și hai! La drum!

Zis și făcut. A doua zi de dimineață, Cool a încălecat pe Kawa și dusă a fost! În câteva clipe a și ajuns pe Tărâmul Gazelor de Eșapament și tot în câteva clipe a lovit-o o tuse cumplită. Kawa a sfătuit-o:

• Micuță Cool, vezi că la mine sub coadă e o căciulă mare și tare. Ia-o și trageți-o pe cap!

Așa a făcut Cool și-a văzut că n-o mai deranjează fumul. În câteva clipe au ajuns la potecile gri. Dar Kawa nu numai că nu s-a oprit cum s-au oprit caii de la caleașca norilor, ci dimpotrivă, a țâșnit cu cea mai mare viteză printre oscioarele mișcătoare. Dar nici nu s-au așternut bine la drum, că au dat peste un loc în care oasele bestiei se loviseră între ele. Mormane de fiare zăceau împrăștiate peste tot, carii de oase ieșiseră cu totul din găurile lor, își puneau lăbuțele-n cap, blestemau și afuriseau cumplit de: proști, carnete și proștii care le-au dat proștilor carnete. O lighioană ciudată, cu costum albastru și șapcă pe cap stătea lângă un cal din rasa lui Kawa răsturnat la pământ și urla din toate puterile:

• Dați-mi și mie o cheie franceză, să strâng șurubu’ ăsta!
• Huoo, cap-de-cretă, ai uitat când ne scriai amenzi? strigau carii la el.
• Vezi că la mine sub coadă e o cheie franceză, i-a spus Kawa lui Cool. Ia-o și dă-i-o lui Cap-de-Cretă. În mână să i-o dai, nu în cap.

Așa a făcut Cool și-au pornit mai departe. La o răscruce de poteci gri cu dungă albă pe mijloc, din pământ din iarbă verde a țâșnit drept în fața lor, lighioana-cap-de-cretă de mai devreme. Acum nu mai striga după ajutor. Acum sufla venin printr-un fluier strident.

• Ați circulat peste limita legală de viteză, actele la control! a urlat lighioana la Cool scuipând foc printre colți.
• Mărite Cap-de-Cretă, eu v-am dat cheia franceză, aveți îndurare! s-a milogit Cool cu ochii în lacrimi.

Cap-de-Cretă și-a adus aminte, i-a dat un cartonaș fermecat și-a lăsat-o să plece mai departe.

A mers Cool cât a mers, zi de vară până-n seară, și pe la apusul soarelui a ajuns la o întindere nesfârșită cu nisip și mare sclipitoare. A legat-o pe Kawa de-un par și-a lăsat-o să pască liniștită. Iar ea s-a dus pe plajă. Aici, nici vorbă să mângâie cu privirea sclipirea mării sau să asculte pulberea de aur răscolită de vânt. De cum a călcat pe nisip, a și atacat-o o hoardă de huligani. S-a luptat cu ei în luptă dreaptă… în halbere s-au bătut… la coniac-canoe s-au întrecut. Ar fi fost de mult oale și ulcele dacă n-ar fi apărut din când în când un spiriduș din specia chelner care să-i dea câte un clondir de apă vie arămie cu fix două degete de spumă albă și s-o sfătuiască să se bâțâie și ea pe niște cântece șamanice de tip goa, trance și trap ca să-și recapete puterile. Dar nici derbedeii nu se lăsau mai prejos. Spiridușul lor le dădea apă moartă făcută pulbere strălucitoare, pe care o trăgeau pe nas cu sălbăticie, scoțând la iveală albul murdar al ochilor dați peste cap. Și cum se încleștau ei așa, dintr-o dată, după ore de bătălie, peste toată încăierarea, s-a coborât din ceruri, dintr-o caleașcă cu elice, o lighioană Cap-de-Cretă, cu costum albastru, șapcă și fluier. Și când mi ți-a intrat odată în grămada de golani, i-a făcut una cu pământul. Un șmecher hipster, cu sandale de piele, pantaloni de in și inele maiașe de fier s-a pus în genunchi în fața lighioanei, și-a predat armele (un săculeț cu pulbere magică) și, cât era el de voinic, a început să plângă cu lacrimi amare:

• Îmi iei marfa îmi iei pâinea…

Micuța Cool, miloasă din fire, neputând răbda una ca asta, s-a dus cu curaj la lighioană și i-a băgat în față cartonașul primit de la fratele lui, celălalt Cap-de-Cretă. Când a văzut numele de pe cartonaș, jivina s-a înmuiat pe loc. Și-a luat caleașca și-a făcut cale întoarsă la ceruri.

Hipsterul s-a declarat robul pe viață al micuței Cool și i-a destăinuit că el, fiind un cavaler eco-verde, umbla pe litoral în căutarea unor meleaguri pe care să le îngrădească și să le protejeze cu bani UE. C-or fi meleaguri cu căluți de mare sau capre negre, cu maci sau cu flori-de-colț, nu contează. Important e să tragi un gard, să scrii pe-o tablă – Rezervație naturală – Intrarea interzisă –  și să-ți iei banu’ de la UE.

Auzind una ca asta, Cool n-a mai stat pe gânduri. A încălecat pe Kawa, hipsterul a încălecat pe Yama și duși au fost ca niște zmei cu derbedeii după ei! Au străbătut mii de poteci gri cu dungă albă pe mijloc, au văzut de sute de ori Bestia Ambuteiajului formându-și trupul sinistru din oscioare colorate, au dat peste zeci de lighioane cu cap de cretă, cu costum albastru și fluier. Și-au ajuns într-o bună zi la marginea Împărăției Frumoase. Și mi ți s-au apucat hipsterii eco-verzi de muncă, de ți-era mai mare dragul. Zi de vară până-n seară săpau, tăiau, întindeau, fumau. A ieșit o trebușoară de să dai cu căciula-n câini!

Micuța Cool s-a dus cu Hipsterul Eco-Verde la Splendid și Suava, le-au arătat poze cu gardul care o să-i apere pe vecie de invazia hoardelor din Regatul Modern, după care au încins o nuntă ca-n povești, care-a ținut 3 zile și 3 nopți și care mai ținea și astăzi dacă nu li s-ar fi terminat cinstiților meseni apa vie arămie la sticluța de o mie și apa moartă și uscată în plicuri împachetată. Așa că, nemaiavând cu ce petrece, micuța Cool a pornit spre regatul Modern cu Hipsterul Eco-Verde și cu surorile ei, Super și Mișto, cărora pe loc le-a dat inima ghes spre hipstereală.

Splendid și Suava au rămas în Împărăția Frumoasă cu prietenii și slujitorii lor, mângâind cu privirea sclipirea mării și tot restul. Ei n-au călcat niciodată în Regatul Modern. În schimb, din când în când, Super, Mișto și Cool cu soții, prietenii, copiii sau nepoții lor, precum și cu șamanul Bă, cu chiloți tetra și pantofi cu toc cui, au mai bătut la porțile Împărăției Frumoase. Au vizitat, au băut, au mâncat, pe-o Kawa au încălecat, în lumea lor s-au deplasat și tot ce-au spus i-adevărat, nimic-nimic nu-i inventat!