Rămăseseși în prag, iar eu mă simțeam ca o fetiță

la picioarele căreia ajunge, din întâmplare, o minge

și mai înainte s-o arunce peste gard, ea o mai strânge

o clipă la piept, îi simte rotundul apăsându-i sternul

ca o planetă pe sânul pitic,

și inima lovindu-i praful – tandru

așteptarea

bucuria

gambele de hoț

toate sunt ale ei

și-apoi, dintr-un avânt, aruncă mingea peste gard

și ceva dansează pe chipul ei, ceva, așa

cum plouă lumina pe mare, zglobie și mută,

fără să întrezărească nicio clipă asfințitul,

frigul, noaptea și jocul mingii peste gard.