Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bine ați venit la Miss Twin Peaks 1992! Nu ne aflăm la Twin Peaks, care după cum bine știți nici măcar nu există, este un oraș imaginar. Orașul nostru există. Dar deși există, nu este la fel de cunoscut ca Twin Peaks-ul! Așa că, să fim serioși, cine vrea să vadă Miss Lupeni 1992?

Miss Twin Peaks e altceva, participăm și noi la cultura populară, ne aducem contribuția, făurim lumea de mâine, pregătim secolul XXI! Să nu ne pierdem în amănunte, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, și să facem cunoștință cu concurentele noastre.

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, prima noastră finalistă este nimeni alta decât: domnișoara Irina…

Intră Irina, face o plecăciune.

… domnișoara Florentina.

Intră Florentina, face o plecăciune.

… domnișoara Mihaela.
Intră Mihaela, face o plecăciune.

Prezentatorul se plimbă pe scenă și se oprește în dreptul domnișoarei Irina.

• Domnișoara Irina, ia să ne spuneți dumneavoastră nouă ce ați face pentru salvarea planetei noastre? Aveți cinci minute, nu mai mult, domnișoara Irina, scurt și la obiect – ce ați face?
• Ce aș face eu? Păi, ce aș putea eu să fac?! Eu… am să dau la facultate și am să mă fac actriță și am să joc în niște spectacole, cele mai multe proaste, poate vor fi și câteva bune, nu văd de ce nu ar fi și câteva bune, dar cu fizicul meu cred că m-ar distribui mai mult în roluri dramatice, iar mie îmi place comedia…
• Domnișoara Irina…
• Lăsați-mă să termin. Știu că de obicei se spune că aș adopta delfinii și aș opri tăierile ilegale ale pădurilor, legându-mă cu lanțuri de stejari, dar toate astea sunt vorbe. Eu chiar vă spun ce aș face eu, ce aș putea eu să fac… Aș juca în piesele astea, probabil vor fi câțiva spectatori, mai ales bărbați, care ar rămâne cu gura căscată, dar nu neapărat datorită talentului meu incredibil, poate că aș trăi o frumoasă poveste de dragoste cu un regizor și o alta cu un actor în rol secundar, aș umbla prin turnee și, știu și eu, după o sută de spectacole poate că, să zicem, șapte sau opt spectatori vor simți nevoia să devină mai buni, dar din aceștia patru uită până au ieșit din teatru, alți doi până au dat colțul străzii, mai rămân unul sau doi spectatori care țin minte pentru o vreme dar la prima problemă care privește conștiința lor rămân singuri cu ea – și cine are conștiință face binele și face lumea mai bună. Cine nu – nu. Așa că nu pot eu să schimb lumea, pot doar să mă joc și să încerc să o fac mai frumoasă și… și… poate să întăresc un pic și conștiința celor care deja n-au pierdut-o. Cei care vor face binele vor fi mereu mai puțini. Și de aceea au nevoie de ajutor. Și asta e tot ce pot eu să fac, să le fiu puțin de ajutor.
• Doamnelor, domnișoarelor și domnilor – domnișoara Irina! Sunt pur și simplu mut, nu mai pot să zic, nu mai am nimic de zis, uite, tac. Sunt mut! (își închide gura cu un fermoar imaginar)… Aplauze pentru domnișoara Irina – și frumoasă, și deșteaptă, și sinceră! Aplauze, aplauze! Deosebită, cum sunt fetele de la noi din oraș!