Azi am fost până la Mega. Au produse la reducere, (cumva în ultima vreme și calitatea vieții din țărișoara asta a noastră îmi pare că e la reducere). În timp ce m-am dus să duc cate ceva din ce am cumparat la mașină, am văzut în fața magazinului doi copii, să spun așa, mai amărâți, de vreo 10 și 6 ani, destul de probabil frați. Mușcau pe rând dintr-un măr, cred că unul dintre cele mai mici mere pe care le-am văzut. Voi vă mai amintiți când a-ti împărțit ultima oară un măr în felul ăsta, să mușcați pe rând… Eram băgat jumătate în portbagaj atunci cănd cel mare m-a întrebat, cu o voce în care se amestecau rușinea cu suferința și cu naivitatea vârstei de 10 ani, în proporții total inegale: NE DAI UN LEU, BOSULE ?

Nu dau bani copiilor prin parcări și în general nici cerșetorilor, dar am simțit nevoia să îl întreb: CE FACI CU UN LEU, BOSULE ? Răspunsul a venit instant, probabil era a mia oară când îl dădea, desigur că, își iau ceva de mâncare…

Cu un leu, la noi nu prea mai îți iei nici măcar un covrig…

Ceea ce încă îmi dă daună mentală, este faptul că de dimineață, la 8:45 am stat la o coadă de vreo 20 de inși, la o brutărie artizanală, unde prețurile nu erau deloc mici și mă uitam cu stupoare cum efectiv oamenii aruncau cu bani pentru niște foietaje care costau mai mult decât un meniu de la mega. Și după ce micuții mi-au zis bogdaproste și mi-au dorit sănătate, s-au pus efectiv pe jos și au început să mănânce timid, de parcă le era teamă că se va termina.  Această antiteză este cruntă și parcă a devenit tot mai frecventă. În țara în care unii au în portbagaj modestele lor economii, împachetate ordonat în fișicuri de câte 500 de lei, altora li-se strânge stomacul de foame prin parcarea magazinelor.

Din păcate copilăria a devenit un lux, inaccesibil celor mai puțin norocoși.