Un ţărm a fost, pe care

Tu n-ai să calci nicicând,

Iubirea mea cu ceruri

Prea calme şi furtună

Sub care niciodată,

Îndeajuns vibrând,

N-ai strălucit alături

De steaua mea cea bună.

În bronz, tăiată gura-mi

Nu te-a strigat umilă

Cerând să-ţi schimbi cărarea

Pornită spre pustie.

Ţi-e cartea vieţii-ntoarsă,

Crud, filă după filă,

Dar începutul cărţii

Nu-i nimenea să-l ştie.

Ai fost! Şi unde oare?

Sub care stea sau clipă,

A fost să te trimită

Pământul sau lumina?

Iubirea mea, suavă,

Te săgetă-n aripă,

Eu, crud – însângeratul,

Neştiutor, port vina.