de ce mă-njuri de morți, cornele?

e bicicleta mea,

spunea tristețea, în minte

și-acum sunt în parcul mihai eminescu

din botoșaniul copiilor obraznici

aștept să înceapă ora de terapie online

psiholoaga mea e oglinda mea

telefonul meu e viața mea

râd singur pe bancă odată cu ciorile

și ea tot pe fotoliu tace

până la ce oră cântă ciorile?

am scris pe google

nu mi-a zis

că la botoșani

orice întrebare e o mustrare

copiii

azvârlă papucii în aer

ca pe niște bombe fără direcție

iar mai sus deja nu mai zboară păsările

ucrainenii și-au strâns bomboanele din piață

nu mai cântă nimeni așa

cum îngânau copiii din botoșani odată

o melodie numai a lor

în drum spre masa de seară

spre bătaia din debara

spre mama cu ochii oblici

acum există protecția copilului și

mame care își bat fantomele în somn

azi, când e aproape toamnă

iar bicicletele au ruginit sub scară