printre noi se plimbă tot felul de oameni străini

iubitule

corzi dezacordate

italieni

animale

peisaje care devin tulburi în spatele trăsăturilor de lut

le urmăresc culoarea și pare că se îngălbenesc

pe măsură ce iubirea noastră dispare

se întristează și toți

devin de ceară

cinema paradiso mai știi

grande cinema paradiso am plâns

când mi-am dat seama cât ești de mare și de mic

de câte ori ți-ai înghițit cuvintele să nu prezici viitorul

cât ești de fericit acum

că se întâmplă tot ce știai c-o să se întâmple

dinainte

ești atât de mare încât nu te știe nici ziua de mâine

abia te încape ziua de azi

abia te încape inima mea

și inima mea e mare cât o câmpie arsă

unde nu mai există vară

nu mai există timp

numai speranța că suntem amândoi nemuritori

printre cei ce nu ne seamănă deloc și mor

și restul pe care îi înjuri constant de morții lor

(și-aici vorbesc de gâște și de peștii răpitori)