– Căcat.

– Poftim!?

– Tu mi-ai reproșat că aș fi spus despre tine că ai mănâncat rahat, ceea ce nu este adevărat. Eu am folosit cuvântul ,,căcat”.

– Incredibil!

Își ridică mâinile spre cer de parcă ar invita divinitatea să se alăture conversației. Însă Dumnezeu a părăsit-o cu mult înainte să o lase bărbatul. 

– Este inadmisibil un asemenea comportament și nu voi tolera limbajul!

– Și ce-o să faci?

– În primul rând nu-mi vorbești la persoana a doua! Ne-am înțeles?

– Am înțeles. Reformulez. Mâncați căcat, doamnă. Ce o să-mi faceți?

Își apropie sprâncenele. Dacă am fi fost în desene animate i-ar fi ieșit flăcări din urechi și fum pe nas. Păcat că psihiatrul îmi prescrie lunar pastile care îmi limitează aceste imagini. Viața a devenit plictisitoare. Aș renunța la tratament, dar oamenii n-au simțul umorului. 

Doar n-am ajuns la nebuni de bună voie. M-a trimis HR-ul de la muncă când am alergat-o cu foarfeca pe directoarea care se încruntă acum la mine. I-a fost frică să-mi mai zică ceva, asta doar o perioadă. Cam de patru luni și-a reluat cicăleala. Mă amuză cum oamenii ăștia mici se cred indispensabili.

În fiecare dimineață ajunge cu zece minute înainte de program. Intră în oficiu, deși biroul ei cât o garsonieră este dotat cu de toate. Se așează în așa fel încât să fie văzută și să vadă pe toată lumea, apoi flutură din mâini pentru a primi o cafea. Doar de două luni a învățat să zică ,,te rog”, dar nu la toată lumea, are ea niște preferate. O actriță bâlbâită, bruneta cu părul scurt și o orcă roșcată. Până să iau pastilele de la psihiatru nu prea înțelegeam ce zicea orca. Din gura ei auzeam doar ,,îmmm” și alte sunete de cetaceu.

Cu actrița este altă poveste. Chiar și pe tratament o văd cum își ridică încet mâinile, vorbește tare și deschide gura anormal de mult. Săraca, n-are nimic inteligent de spus, dar lungește fiecare vocală de parcă trage să moară.

– În al doilea rând ești concediată.

– Vă curge o bală.

– Poftim?!

– Aveți o bală în colțul gurii și este destul de scârboasă. Ați fost răcită la plămâni? Este anormal de verde.

Orca sare cu un șervețel în timp ce actrița scoate pudra din geanta.

– Nu o băgați în seamă, doamna director! Este uman, se mai întâmplă. V-ați șters bine, nu mai e nimic, poftim, folosiți pudra mea ca să vă refaceți machiajul.

Cele trei ies din oficiu. Liniștea curge din tavan, îmi apăsă creștetul. Un coleg intră și se duce la aparatul de cafea. Sunetul boabelor sfărâmate, apoi mirosul proaspăt al cafelei umple încăperea. Își ridică ceașca și pleacă. 

Rămân singură cu piticul care iese de sub o căniță.