Aș fi vrut așa, doar să  fi stat sub brațul tău, să mă prind încet de pielea ta, precum cremele alea cu care te dai tu diminețile și serile și înainte de a te sui în autobuzul patruzeci și opt, cremele alea ce atât de adânc au intrat în scaunele autobuzului, cremele alea pe fiecare călător le-a tras în piept și le-a dat afară mai târziu, la următoarea stație, mereu la următoarea stație, plimbându-te pe tine astfel prin tot orașul. În unele zile mă gândesc așa, cum am să renunț eu la toate și o să îți scriu foi după foi cu poeme și diminețile și serile și înainte de a te sui în autobuzul patruzeci și opt, în loc de mine sau de creme, sub brațul tău or să stea mănunchiuri-mănunchiuri de foi de-ale mele, așa, ca asta, ca următoarea, ca cea de dinainte. Țiganii autobuzului patruzeci și opt or să te știe drept doamnă și toți bătrânii se vor ridica să îți cedeze locul și asta doar pentru că tu ai să îmi porți poemele sub braț. Eu te voi aștepta mereu la ultima stație, dar asta după ce înainte voi fi luat toate stațiile la rând pentru a simți cum mai miroase orașul. Căci la gară miroase întotdeauna a lavandă, pe când dacă o iei spre centru miroase a gălbenele. Iar înspre mare te așteaptă un covor de toporași. Și de acolo, de la ultima stație ne vom sui amândoi în următorul autobuz patruzeci și opt ca să mai mergem încă una și să coborâm direct în literatură.