Până și Sisif s-ar fi lăsat strivit de bolovanul lui

Dar tu te încăpățânezi să mergi prin lume cu mine agățată în lanțuri de gleznă

Și-mi construiești lume după lume

Cuvânt după cuvânt

Sperând că-mi vei stăvili, astfel, rostogolirea

Către nimic

E ciudat cum nu înțelegi că ți-am salvat cuvintele

De frivolitatea realității

Și pe mine de durerea neîmplinirii

Și că totuși asta nu înseamnă nimic

Căci le-am trăit deja pe toate

Și tot în mine e mai bine

Lasă-mă, deci, să fiu în poezie

Căci doar acolo mai sunt

Cu adevărat.