Aproape panică

 

Panica a pus stăpânire pe trandafirii

Din curtea de vizavi-

Și i-a transformat

În oameni răi:

Fără urmă de zâmbet

Fără strop de lumină

Fără chip conturat:

Aproape goi.

Panica a transformat viața

În viață la puterea -1

Adică într-o moarte rece

Surprizător de previzibilă

Aproape sigură

Și deloc iertătoare:

Fără urmă de speranță

Fără licăr de dorință

Fără culoare-

Doar umbre.

Panica mi-a lăsat glasul să se stingă

Mi-a epuizat ultima credință

În ceea ce numeam virtute

Capacitatea de a menține dorul

La o intensitate favorabilă

Și de a transforma răul

În Bine.

 

Confuzii

 

Ți-e dor de Dor

Dar confunzi asta

Cu inutilitatea

Frica.

Cu o lume ideală

Sinistru de perfectă

În linie dreaptă.

 

Ți-e frică de Întuneric

Dar confunzi asta

Cu o iubire la cote maxime

Care te sfărâmă

În milioane de bucățele

Și apoi te construiește la loc:

Aceeași suflare.

 

Ți-e frică de Poezie

Dar confunzi asta

Cu durerea în piept

Care te macină

Și te transformă în fluturi

Defecți

Cu aripi moarte.

 

Ți-e frică de Viață

Dar confunzi asta

Cu mișcarea într-un labirint

Cu senzația că vei fi strivit

De un uriaș cu intenții salvatoare

Și privire caldă-

Cerul.

 

 

Absurd lingvistic

 

Paralelism sintactic

Un fel de absurd lingvistic

Cuvinte peste cuvinte

Și toate neclare

Rostite de o voce care se stinge

Și nu mai poate articula

Decât două șoapte și jumătate

La urechea acoperită de fire de păr

Smuls și din ce în ce mai inegal

Pe măsură ce te apropii.

 

Paralelism sintactic

Un fel de absurd lingvistic

Picături care se preling pe bărbie

Și ajung să te transforme

În cuvânt:

De sus până jos

Un font fără formă

O invazie de particule

Care seamănă cu litera

Care împarte alfabetul în două.

 

Paralelism sintactic

Un fel de absurd lingvistic

Mâini murdare care se zbat

Pentru aceeași cauză

Întipărită în memoria colectivă

A sumei de mese din bucătăriile

Tuturor indivizilor care simt clipe

Și le aștern pe asfalt

Cu cretă furată de la copiii

Care învață să-și lege șireturile.

 

Nu înțeleg

 

Nu înțeleg dacă întunericul și lumina

S-au îmbrățișat și au creat cel mai frumos

Chip-

Răsăritul.

Nu înțeleg dacă luna și soarele

S-au îmbrățișat și au creat cel mai frumos

Sunet-

Lacrimi care ating pielea.

Nu înțeleg dacă zgomotul și liniștea

S-au îmbrățișat și au creat cel mai frumos

Cuvânt-

Inimă.

Dar înțeleg ca eu și cu mine

Sau tu și cu tine

Ne-am îmbrățișat noi pe noi

Și am creat cea mai frumoasă adiere

O imagine încă nedescoperită

Nevăzută și neatinsă

Pură:

Mâini împreunate care acoperă același soare

Acompaniate de liniște

Pentru ca toată suflarea așteaptă să reînceapă

Să trăiască.

 

Încerc

 

Încerc să cern respirații

Pentru a crea un tot unitar de voci

Și de ecouri.

Încerc să cern apropieri

Pentru a crea un tot unitar de singurătate.

Încerc să cern șoapte

Pentru a crea un tot unitar de strigăte.

Sau poate într-o altă viață

O să mă opresc din încercări peste încercări

Și doar o să vreau

A încerca a fost înlocuit cu a vrea

Imprevizibilul și nesiguranța

S-au transformat în certitudinea

Că ești al tău

Că faci ceva

Că te iubești

Și ca acționezi

Să-ți fie bine.

 

 

O inimă

 

O inimă

Două trupuri

Tot atâtea minți-

Încercări de sincronizare a respirației

Și a rațiunii.

Descrieri peste descrieri

Ale aerului care te părăsește

Si te blestemă:

Știe ca îți va fi bine fără el

Pentru ca acum ai găsit celălalt trup ideal

Cu care formezi o singură inimă:

Întruchipata perfecțiune.

Uneori nu e nevoie de virgule

De puncte sau de inspirări și expirări

Pentru a-ți da seama ca exiști

Tu, un trup singular și independent

Dar conectat la aceeași inimă:

Întruchipata perfectiune.

Doar una, inima

În două chipuri, trupul.