Poemul al patrulea

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

mi-e teamă să te pun în cuvinte

fiindcă nu vreau

să-ți pierd esența

nu de alta

dar am vocabularul prea sărac

pentru a-ți face dreptate

și mi-e teamă

că nu te voi putea

scrie pe tine

cel care mi-a arătat

că dragostea e un act de voință

și că ea se poate întâmpla

numai între două ființe

cu celule lipsă

și-n loc să-mi fie dor în continuare

de cea care s-a pierdut în lume

acum un secol

m-ai făcut

să vreau să fiu

cea care sunt

căci nu e nimic în neregulă

să fii incomplet

îmi spuneai

dacă îngerii umblă pământul

în lung și-n lat

căutându-și aripile

și androginii jumătățile

pot și eu să fiu

și-atât

și tu oricum mă iubești așa

șchioapă

și mută

și oarbă

de m-ai făcut

să înteleg

în sfârșit

că iubirea nu se întâmplă

cu adevărat

decât între doi oameni

incompleți

iar mie îmi lipseau celulele

din lobul stâng

cum ție îți lipseau cele

din lobul drept

și nici asta nu mai conta

căci pentru prima oară

noi nu încercam

să umplem golurile

ci doar să facem experimente

în laborator

să vedem dacă

suntem în stare

să creăm celule noi

și tot încercând

am început să-mi doresc

să procreez

în halul ăsta m-ai adus

de-am început

să vreau copii cu tine

să-mi transfer codul genetic

cu nepăsare

ca și când

n-ar fi planeta

deja

bolnavă cu prea mulți oameni

într-atât te iubesc

încât

ți-aș lăsa ție

toate cărțile mele

dacă aș muri mâine

ți-aș lăsa

tot ce a fost scris vreodată

și ce n-am scris eu încă

și tot n-ar fi suficient

pentru omul

care mi-a redat

libertatea

făcându-mă

să mă iubesc pe mine

uitând în mod deliberat

de lume

 

Miruna Bratu

Miruna Bratu este un arici-om care iubește cuvintele. Nu a debutat încă în volum și poate că nici n-o va face, însă a absolvit cursul despre scris la Academia Minoră și scrie totul despre nimic.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: