Chiar atunci am fost toți ultima oară împreună și nici nu ne gândeam la ce o să ne aducă viața, care va cheli primul, care va muri primul, cine va fi dat afară care va rămâne însărcinată, cine va divorța, pe care îl va lovi damblaua, cine va emigra, cine nu va mai visa, cine nu va mai tresări la posibilitatea iubirii și treizeci de ani era un port atât de îndepărtat, ireal & eu căutam supraviețuitori de la Auschwitz & din Gulag, îi scriam în ziar și învățam să fiu om, scriam despre războiul rece & Ceaușescu, chiar dacă nu-i păsa nimănui & hainele noastre erau caraghioase și noi eram caraghioși, dar eram fericiți, nu mai știam să scriem pe hârtie și nu mai ascultam discuri, nu mai citeam poezie, viitorul ni părea se minunat, făceam sex înaintea zorilor, eram așadar tineri și imbecili, n-aveam nici case, nici rate, nici pensii alimentare de plătit, n-aveam acțiuni, nici cripto–monede, tu îți țineai părul prins în coadă și vindeai indulgențe  și flacăra mângâierii tale ne era de ajuns, acum a rămas pagina aceasta albă și chipul tău de fapt de mult l-am schimbat și fotografiile s-au pierdut cine știe când și în singura care a supraviețuit nu te recunosc, într-o dimineață au venit pescărușii, tu i-ai hrănit și ei au devenit melancolie și acum ea mă hrănește și nu mai există nicio întoarcere, toate paradisurile sunt pierdute, chiar atunci am fost ultima dată toți împreună și încă nu știam să urâm și călătoria în care am plecat e lungă și cuțitele însângerate sunt calde, trecutul ne înjunghie și ne ține în brațe cât ne amintim, nu uita, nu uita, cine uită primul a și murit, eu n-am uitat, încă respir, aproape sunt viu, au dispărut pescărușii, dimineața vine în tăcere, toate poveștile de dragoste sunt crude și cel mai bun sfârșit e întotdeauna o despărțire, curgi, sânge al meu, curgi, înainte și după revoluție femeile avortau folosind umerașe și nu m-am simțit niciodată vinovat pentru toți copiii nenăscuți, dați-mi voie, domnișoară, să vă spun că aveați cearcăne, părul prins în coadă, fumați țigări franțuzești și vocea vă era caldă, din ghiozdan nu vă lipseau niciodată prezervativele, adio, umerașe!, și o lanternă să vă luminați calea, zahăr cubic și o scoică în care spuneai, domnișoară, că vezi cerul cu stelele toate, aveai nouăsprezece ani și jumătate și noi toți te iubeam și chiar atunci a fost ultima dată când am fost împreună, ne-am rătăcit pe drumul ce duce de la viață la moarte, sângele îmi ține de cald, în amintiri nu se moare, Europa era mai aproape, nu mai purtam pantaloni evazați nici cămăși cadrilate, aveam buzunarele goale, pe atunci nu dormeam niciodată și visam, visam, cuvintele îmi deschideau calea, e poet, e nebun, să îl iubim măcar o noapte, cât trăiește un pescăruș?, n-am aflat nici atunci, nici mai târziu, n-am avut niciodată răbdare, dar măcar în amintiri nu se moare, în amintiri nu se moare