erai femeia perfectă, puțin cochetă, puțin suspectă, puțin defectă
studiai chimie, te ascultam la procesul de ardere în fabricarea a ceva
nu mai știu ce, fabricai iubirea pocnind din degete, mișcând din gene
știai să rezolvi cubul Rubbik în mai puțin de douăzeci și patru de secunde
și asta era minunat, atât că nu eram singuri, erau mai mulți
eram într-o sectă, poate că nu erai totuși perfectă, o, cum știai să fii infectă
erai abjectă, eram o insectă și noi toți te iubeam
nu le mai țin minte numele, erau mulți, îi găseai prin munți, pe la nunți
bărbați cărunți, adolescenți ciunți, cu mâinile obosite de atâta cunoaștere de sine
desigur, tot noi îți ceream iertare, așa trăiam noi pe atunci
ascultam de porunci, locuiam în spelunci, sunt concis, erai ca un vis
acum ai trei prunci, nu mai ești nimfă, nici măcar milfă
doar o femeie obosită, dar a fost frumos & nici n-am făcut sifilis
ca Eminescu