și a fost noapte și a fost dimineață, ultima zi
ni s-a arătat Dragoș spânzurat
de bătătorul de covoare
din Dragoș se scursese viața toată
și femeile au început a hăuli îngrozitor
unde te duci tu, Dragoș, și noi cui rămânem
haoleu, oleu, leu, leu

Dragoș stătea acolo spânzurat
și din cadavrul său se auzea o muzică
haoleu, că n-ai apucat să îmbătrânești
să îți vezi copiii mari, la facultate
să trăiești toate câte sunt pe lume, cu nevasta
să fii un bătrân care nu mai e bărbat
să lași cele ale bărbăției
și să devii înțelept, haoleu, oleu, leu, leu

de ce Dragoș, de ce, nici măcar nu plângeam
mă durea mai mult moartea bătătorului de covoare
de acum era blestemat, de acum trebuia să îl ocolim
nu aveam să mai fie bara noastră fermecată
nu aveam să mai fie martorul niciunei iubiri

Dragoș era mort și palid și bătătorul nostru
era trist și pierdut și în ziua aceea ne-a murit și
copilăria și nici nu mai știu cine i-a tăiat frânghia
luați-l cu grijă, omul mort e mai greu decât cel viu