Eram copii și dansam în zăpadă desculți

În acorduri de vioară sau poate de harpă

Nu-mi mai amintesc

Și nici nu mai are importanță

Dar uneori părea că suntem doar marionete în mâinile îngerilor

Fără conștiință, doar cu suflet

Atât de mult suflet și zero discernământ

Mici dumnezei ai realității noastre imediate

Și nimeni nu ne putea fura clipa

Care nici măcar nu mai era a noastră

Am fi ars totul pe altarul momentului

Căci viitorul părea atât de îndepărtat

Încât era aproape un păcat să trăiești altfel decât pătimaș

Și dintre toate cele demne de regretat

Pierderea clipei rămâne de nesuportat