Vreau să trec de la mine acest pahar
în numele celui mai trist om din lume
l-am întâlnit la amiază
într-un templu
pe malul Dunării
și am vorbit mult
despre moartea speranței la om
în secolul XXI
eu eram Al Pacino în Cafea chinezească
el era un comis-voiajor care dădea faliment
și am vorbit mult
despre lumea noastră
de vânzători și cumpărători
în amurg – când ne-am despărțit
eram doi bărbați beți
și la fel de inutili
poeziile mele nu vor salva lumea
dumnealui nu va evita falimentul
totuși- totuși!
nu se știe de ce
Budapesta ne îngăduia