Era trecut bine de miezul nopții când doamna Kasia și-a ridicat ochii din calculator și a privit pe ferestrele înalte ale biroului său. În geamul ferestrelor nu își vedea decât reflexia palidă, o formă distorsionată desenată cu un creion neascuțit. Părul ei, altminteri aranjat și tapat, era acum pleoștit, pungile crescute sub ochi erau dovada ca liniștea doamnei Kasia fusese grav afectată de auditul financiar trimis de însuși directorul financiar al companiei. Și până la urmă pentru ce? Că s-a plâns un terchea berchea care nu făcea nimic toată ziua că doamna Kasia face și drege. Aiureli! Și ăia cred toți amețiții și fac ei audituri pe baza unor bănuieli. Lasă că le arată ea ce management face Kasia. Ei cred că o sperie așa ușor.

Doamna Kasia s-a mai uitat odată prin rapoarte, așa în mare și în sfârșit părea că se pupă unul cu celălalt. Nu l-a trimis însă directorului la ora aceea. Trebuia să lase impresia că nu fusese nevoie de ore întregi peste program să ofere datele cerute de auditori. Doamna Kasia era expertă în a poza când în Madonă, când în Xenă, de aceea în perioada în care se desfășurau controalele nu trebuia să arate niciun pic de slăbiciune. Și-a închis laptopul, și-a luat geanta, a stins luminile din birou și a plecat spre casă.

Doamna Kasia era manager de proiecte de infrastructură într-o companie de IT din capitală. Când s-a angajat, cu 10 ani în urmă, nu știa nimic despre o infrastructură IT. Nici după 10 ani nu a aflat, însă acest lucru nu conta pentru că mima la perfecție interesul și mesteca un discurs auzit de pe la alții și așa se făcea credibilă. De alfel, sublaternii ei nu îndrăzneau s-o contrazică sau s-o corecteze pentru că nu voiau să își atragă asupra lor furia doamnei Kasia. Îi plăcea mult să vorbească despre ea, despre cum s-a descurcat ea în viață, despre cum a plecat ea din fabrica de mase plastice unde era șefă peste linia de producție și s-a făcut corporatistă și despre cum a învățat ea limba franceză în doar șase săptămâni în timp ce făcea naveta zilnic de la Pitești la București. Și cine nu făcea efortul să pună cap la cap tot ce debita doamna Kasia în pauzele de țigară, pe la mese ori prin ședințe, încă nu alcătuise prortretul în ansamblu al dânsei. Și că tot veni vorba, de unde și până unde Kasia când pe ea în acte o cheamă Ecaterina?

Îndată după ce s-a angajat, compania s-a confruntat cu o criză urâtă de imagine în urma căreia directorul de pe atunci a fost invitat să părăsească funcția, iar firma mamă a trimis tocmai de la Paris o delegație ca să evalueze prejudiciile și să găsească soluții pentru ieșirea din necaz. Discuțiile purtate în acele zile anunțau și amenințau un deznodământ mai puțin favorabil pentru filiala din București. Administrarea subsidiarei urma să fie preluată de directorul din Polonia, un anume Tomasz, iar dacă productivitatea avea să scadă, cel mai probabil în 5 ani aveau să strângă taraba din frumoasa capitală. Roxana, șefa Ecaterinei pe atunci, a abordat-o pe aceasta și i-a făcut o propunere ce nu putea fi refuzată, nu pentru că ar fi fost generoasă, ci pentru caracterul ei salvator.

• Cate, am nevoie de tine!

Pe vremea aceea, personajul nostru era mult mai săritor, dacă nu chiar serviabil. Încă își făcea loc printre colegii ei cu vechime și influență.

-Am nevoie să mergi diseară cu delegația la cină, și sa-i duci prin Centru Vechi să-și facă de cap!

-Eu merg. Dar vii și tu?

-Eu vin cel mult la cină, dar nu și prin cluburi.

-Păi de ce? Mă trimiți doar pe mine?

-Unde vrei să merg io, Caterino, garvidă în 8 luni? Te duci tu, te îmbraci țiplă, le ții companie, beți shot-uri, vă suiți pe mese, le faci pe plac, nu mă interesează. Numai convinge-i că ne putem administra și singuri aici la București și că nu avem nevoie de Tomasz ăsta al lor.

Tomasz ăsta, de care se temeau duduile era un bărbat impunător, cu o statură de împărat roman, înalt, cu umerii lați, cu părul blond, ușor cârlionțat, pieptănat cu grijă, cu niște ochi albaștri pătrunzători. Era un bărbat care își cunoștea locul și vorbea scurt și la obiect despre ce era întrebat. În acele zile, spuma celor mai grazovai manageri ai filialei din București n-au reușit să-i răpească niciun zâmbet, nici măcar o grimasă, semn că trebuiau să-l lovească în alte părți. Cina ce-a urmat a avut un caracter cât se poate de formal, s-au schimbat politețuri, s-au discutat chestiuni tangențial legate de muncă, însă nimic premonitoriu. Cel mai probabil, doamna Kasia, pe atunci doar Ecaterina, a avut ocazia sa-și exerseze franceza învățată în tren într-o lună jumate. După cină, o parte din grupul de delegați s-au retras către hotel, mare parte din gazde către casele lor, iar petrecăreții conduși de Ecaterina au luat la pas cârciumile din Centrul Vechi. Nimeni nu știe exact ce s-a întamplat în noaptea aceea, însă date fiind deciziile luate ulterior, ar putea arăta o influență puternică exercitată de Ecaterina asupra delegaților. Mai mult, profitând de politica liberală a companiei în care fiecare angajat putea să-și creeze o altă identintate, diferită de cea din acte, Ecaterina a devenit la scurt timp Kasia.

Bineînțeles, contribuția doamnei Kasia în a convinge membrii boardului de perfomanețele filialei n-au fost uitate, așa că a devenit și dânsa parte din liga semizeilor (pentru că zei erau doar ăia de la Paris). Iar acest statut a contribuit semnificativ la umflarea egoului și așa dolofan al minunatei doamne Kasia. Și uite-așa specula a devenit oportunism și apoi a luat forma imposturii. Doamna Kasia nu a suferit niciodată de sindromul impostorului, i-ar fi fost imposibil. Pentru că doamna Kasia nu considera că merită să fie unde era și să aibă tot ce avea, doamna Kasia cosidera zilnic că era nedreptățită și că ar fi meritat mai mult. Slavă cerului că doamna Kasia nu avea capacitatea de a se desprinde de propriul corp ca să vadă chipul!

Auditul ce s-a abătut asupra doamnei Kasia nu era o întâmplare ieșită din comun. Era însăși consecința faptelor sale, a oportunismului, a imposturii, era suma promisiunilor făcute și nerespectate, rezultatul minciunilor adunate, dar nedovedite încă. Însă pentru Kasia era un test de reziliență, iar mai apoi un prilej de răzbunare. Doamna Kasia nu ierta nimic, și avea grijă să le spună acest lucru subalternilor de la bun început. Astfel, unii munceau de frică și nu îndrăzneau să i se opună, iar alții plecau ca să evite orice conflict cu ea.