Păi cică a fost odată ca niciodată și încă mai este, că de n-ar fi fost și încă n-ar fi, zău că nu s-ar mai povesti; de cînd se scria grafitti pe perete, mai mincinos cine nu crede.

A fost odată ca niciodată un flăcău mare și frumos, harnic, deștept și voinic, care trăia într-un oraș mare și fălos, mult prea, aproape odios de fălos. Flăcăul nostru prinsese drag de o fată și ea frumoasă foc, cu care vorbea de ceva vreme și cu care  hotărîseră – pentru că dragostea era mare și din partea dînsei – să facă împreună gospodărie, casă de piatră adică.

Acuma, cît de voinic și curajos era flăcăul acesta, la gîndul că va trebui să-i viziteze cît de curînd pe părinții fetei și să le ceară mîna domnișoarei la un loc cu binecuvîntarea de nuntă, tot îl lua groaza că avea să întîmpine greutăți pînă să apuce să-și vadă visul cu ochii, că tare chițibușar și cu multe și capricii și pretenții care mai de care îl mai știa pe tatăl fetei.  Vorba ceea: Ce mai tura-vura, ce-o fi o fi și ce-a fost așa să fie primit.

Veni dară și vremea cînd urma să facă și vizita asta, de multe ori amînată altminteri, așa că își anunță prezența la casa fetei pentru duminica din weekendul ce urma să vină.

Așa că, vineri fiind, ieși pe la orele serii din sediul corporației unde trudea zi de vară pînă-n seară, îi trimise un mesaj plin de emoție și emoticoane iubitei cu care își dădu întîlnire mai încolo la o băută cu prietenii, își luă bicicleta între picioare și, strecurîndu-se cu greu de-a lungul mașinilor din trafic și ale celor parcate de-a lungul bulevardelor și trotuarelor, o luă la pedalat spre casă. Greu cu pedalatul pe carosabil, așa că într-un loc își făcu drum pe trotuar, și mai greu însă pe acolo. Bombănind și blestemîndu-și primarul ales, la un loc cu toți membrii consiliului local și cu proprietarii mașinilor parcate pe trotuare așișderea, o luă într-un tîrziu la pas, pe lîngă bicicletă. Vorba ceea: Umblă, bre, teleleu Tănase, nu te vede, nu te-aude.

Cum mergea el așa, cu gîndurile răvășite, numai ce nu dădu peste niște arătări răsărite de niciunde în fața lui.

-Ușurel, Făt-Frumos, că numa ce nu dai peste noi, cu țoagla ta cu tot, păcatele noastre! Vocea care-l atenționă ieșea de sub o năframă ponosită, aflată pe capul unei femei care părea să aibă o sută cincizeci de ani. Strania apariție era însoțită de alte două ființe și mai bizare parcă; un copil, ai fi zis după înălțime, care avea o barbă înfășurată în jurul brîului și de o cotarlă schiloadă ținută într-un capăt de sfoară de către copilul ăsta cu barbă.

-Hai, mătușă, că mă grăbesc, scuzați deranjul, dă-te!

-Apăi deranj mai mare ca al nostru nu-i, Făt-Frumos și arătos ce ești. Dă la baba și copchiilor ei ceva să ia o pîine, că rău nu ți-o părea.

-Mă lași să trec, că am treabă? se grăbi flăcăul să scape de ei.

-Făt-Frumos, de nu vrei să-ți dea apa-n casă și de vrei noră pe cuptor, vorba aia, apăi miluiește pe baba și pe copchiii ei, mîncu-ți sufletul tău.

-Băi, ce ți-e și cu beggărșii ăștia, auzi, uite, ia de aici, făcu Făt-Frumos al nostru și, simțindu-se ușor vinovat, întinse femeii o hîrtie de cincizeci, netedă și lucioasă. Da fă și mie bobii să se potrivească și să am noroc zilele astea, poate se lipește, ce zici? Da de unde știi că vreau să mă-nsor, sau num-așa ai zis, că m-ai văzut mai tinerel?

-Bogdaproste, flăcăule. Ehei, Făt-Frumos, habar nu ai tu ce noroc ți-a ieșit ție în cale dintre mașinile astea parcate aiurea pe trotuare, că tu stai de vorbă acuma chiar cu Sfînta Vineri, iar copchiii mei aici-șa sînt chiar Statu-Palmă-Barbă-Cot și Zăvod-de-Fier-cu-Plămîni-de-Oțel și pentru că te-ai milostivit de noi, cînd ăi avea mătăluță nevoie, apoi să ne chemi la necaz și o să vezi cît de mare ajutor o să-ți fim, mai zise femeia și se făcură toți trei nevăzuți, pierzîndu-se printre mașini și trecători.

-Babă nebună, făcu Făt-Frumos și își văzu pe mai departe de drum. Dar vorba ceea: Nu-i pentru cine se potrivește, ci pentru cine se nimerește.

Mai că uită flăcăul nostru întîmplarea în seara care urmă și în ziua următoare. Se făcu și de duminică, se trezi devreme, își puse pe el hainele de firmă după cîteva ore de pregătiri, luă din raft o sticlă de Bordeaux Grand Cru, o cutie de bomboane, opri la florărie pentru un buchet de trandafiri și înspre orele după-amiezii ajunse la locuința familiei Roșu, spera el, viitorii lui socri. Vorba ceea: Vorba multă sărăcia omului, așa că o să trecem direct la partea esențială a poveștii noastre, pentru că vorba ceea: ca cuvîntul din poveste, înainte mult mai este.

Așa cum se aștepta, domnul Roșu, pentru a-i da fata de soție, îi puse o primă condiție:

-Dragul nostru, pentru a ne fi ginere și pentru că fata mea va trebui să trăiască într-un mediu curat, sănătos și ecologic, va trebui, în primă instanță, să cureți toate gunoaiele din Pădurea de Cleștar de la marginea orașului și să-i faci pe toți cei care vor pune de-acum încolo piciorul în desișul ei, să nu mai facă vreodată deranj și mizerie împrejur. Du-te, Făt-Frumos, fă-ți munca, întoarce-te sănătos și-om mai vorbi.

Porni voinicul nostru spre pădure, mai abătut decît venise. Pe neașteptate, aproape de pădure, își aduse aminte de întîlnirea de vineri seara. Cu un dram de speranță, copilărește aproape, invocă numele Sfintei Vineri. Cînd ajunse la liziera pădurii, de mulțime de grataragii și gunoaie nu se mai vedeau copacii. Disperat, dădu să se întoarcă, însă dinspre unde venise observă un nor de praf care se apropia de el. În scurt timp îl recunoscu în fruntea unui alai cîtă frunză, cîtă iarbă, pe însuși Statu-Palmă-Barbă-Cot. Nu fu timp de politețuri, întrucît armata ad-hoc purcese de îndată la curățat întreaga pădure, iar toată mizeria adunată fu îndesată în portbagajurile mașinilor grataragiilor. Cînd nu mai fu loc acolo, piticii le-o puseră cu forța acestora în chiloți, sutiene, pălarii, în brațele copiilor și chiar în multe dintre funduri în cele din urmă.

-Făt-Frumos, ia, ai pădurea curată, iar d-alde ăștia n-or mai veni pe aici cîte zile or mai avea și nici alții, că vorba zboară și se aude. S-auzim de bine, flăcău, zise Statu-Palmă-Barbă-Cot și dispăru în același nor de praf cu care venise, cu alaiul lui de un milion de pitici cu tot.

Se duse flăcăul nostru înapoi la familia Roșu și raportă misiunea îndeplinită. Asta nu fu îndeajuns, așa că domnul Roșu Împărat îi dădu degrabă și a doua sarcină:

-Dragul nostru, pentru a ne fi ginere și pentru că fata mea va trebui să trăiască într-un mediu curat, sănătos și ecologic, va trebui, în a doua instanță, să faci să dispară din oraș toate mașinile parcate pe trotuare și ca de acum încolo să nu se mai întîmple așa ceva. Du-te, Făt-Frumos, fă-ți munca, întoarce-te sănătos și-om mai vorbi.

Porni iar voinicul nostru și își aduse aminte din nou de Sfînta Vineri, invocîndu-i din nou numele. Ajunse în scurt timp la capătul celui mai lung bulevard din oraș, unde stăteau parcate, de-o parte și de alta, cîrduri de mașini, care pe carosabil, care pe trotuare, de nu mai știau pietonii pe unde și cum să le ocolească. Vorba ceea: Lac să fie, că broaște sînt destule. Nu mică-i fu mirarea voinicului nostru cînd văzu că de după o mașină apare un exemplar canin superb, un dog german cu blana albastră de neagră ce era, lucioasă și sănătoasă, mai mare frumusețea. Cu noua înfățișare, nu avea de unde să-l recunoască pe Zăvod-de-Fier-cu-Plămîni-de-oțel. Acesta se puse la capătul unui trotuar, trase tot aerul de pe bulevard în piept și-l slobozi cu un șuierat lung și năpraznic de-a lungul trotuarului, astfel încît toate mașinile parcate neregulamentar fură ridicate în aer de către tornada ieșită din plămînii cîinelui și alungate în ceruri. Se deplasă apoi elegant către celălalt trotuar și aplică aceeași procedură. Mașinile din trafic se opriră, trecătorii așișderea și toți fură martorii unei întîmplări pe care nu și-ar fi închipuit-o vreodată și din care începură pe loc să tragă anumite concluzii.

-Făt-Frumos, ia, ai bulevardul și trotuarele curate, iar d-alde ăștia n-or mai parca neregulamentar în orașul ăsta cîte zile or mai avea și nici alții, că vorba zboară și se aude. S-auzim de bine, flăcău, zise cu voce de om Zăvod-de-Fier-cu-Plămîni-de-Oțel și dispăru după blocuri.

Se duse iar flăcăul nostru înapoi la familia Roșu și raportă și misiunea asta îndeplinită. Nici asta nu fu îndeajuns, așa că domnul Roșu Împărat îi dădu degrabă și a treia sarcină și, spera Făt-Frumos, ultima:

-Dragul nostru, pentru a ne fi ginere și pentru că fata mea va trebui să trăiască într-un mediu curat, sănătos și ecologic, va trebui, în ultimă instanță, să îmi depui la primărie, la biroul de urbanism, dosarul pentru autorizație de construcție pentru casa pe care vreau să v-o construiesc ca dar de nuntă. Iar dosarul să fie fără șină. Și pe viitor numai online. Du-te, Făt-Frumos, fă-ți munca, întoarce-te sănătos și ți-oi da fata de soție.

Porni dar ostenit flăcăul nostru, dar cu bucurie și speranță în suflet de data asta. Pe drum își aduse aminte din nou de Sfînta Vineri, invocîndu-i din nou numele. Ajunse și la primărie și după ceva timp de stat la coadă, se pomeni în fața ghișeului după care îl aștepta figura impasibilă a funcționarului pregătit să-i respingă demersul, întrucît nu observă în mîna lui Făt-Frumos nici dosarul cu șină și nici nimic altceva, în afară de o simplă cerere A4.

Deodată zumzetul din sala aglomerată și prost ventilată se stinse și lumea încremeni. Printre oamenii prefăcuți temporar în statui se strecură grațios o făptură ruptă din soare de frumoasă, ajunse lîngă Făt-Frumos, îl salută scurt din sprîncene și i se adresă funcționarului, singurul rămas neîncremenit:

-Domnule funcționar, eu sînt Sfînta Vineri, și deși azi e miercuri, am venit să îl ajut pe Făt-Frumos să depună la dumneavoastră, în numele viitorului său socru, o cerere pentru autorizație de construcție, fără dosar cu șină și fără alte cele. Și de azi, miercuri, și în toate zilele de acum încolo, numai online să fie. Dacă nu se va întîmpla așa, dumneavoastră personal veți fi făcut stană de piatră, postură în care se află, temporar, toate persoanele de față și care, deși nu se pot mișca, ne pot, în schimb, auzi și vedea. Singura diferență, esențială aș zice, va fi că pe domnia voastră, spre deosebire de cei de față, nu vă voi readuce vreodată la starea de ființă vie și mișcătoare, dacă nu vă veți conforma. Vorba ceea: Nu lăsa pe mîine ce poți face azi. Acum și pururea, am zis! Iar flăcăului nostru îi spuse:

-Făt-Frumos, ia, am depus cererea, nu a fost nevoie nici de dosar cu șină, iar de azi încolo va fi online. D-alde ăștia, funcționarii publici or uita de birocrație și n-or mai umili în veci vreun contribuabil în orașul ăsta cîte zile or mai avea, nici ei și nici alții, că vorba zboară și se aude. S-auzim de bine, flăcău, zise Sfînta Vineri și, din păcate, dispăru așa cum apăruse.

Ei, acum fericit din cale-afară, se duse iar flăcăul nostru înapoi la familia Roșu și raportă și ultima misiune îndeplinită. Iar socrii, fericiți, îi dădură, după promisiune, pe Ileana Cosînzeana-Roșu, viitoare Frumosu, de soție. Că vorba ceea: După faptă, și răsplată.

Și fu o nuntă ca-n povești, trei zile și trei nopți, și se veseliră și la nuntă fură invitați și puși la loc de cinste Sfînta Vineri cu prietenii ei, iar tinerii noștri trăiră fericiți pînă la adînci bătrîneți și după ele și avură o grămadă de copii, iar în timpul unuia dintre cele trei mandate de primar ale lui Făt-Frumos, acesta construi în mijlocul orașului un parc uriaș, care dăinuie și în ziua de azi și în care legendele locului spun că, dacă ești un bun cetățean, poți întîlni la o plimbare sau în timpul unei alergări chiar și personaje de poveste, cum ar fi Sfînta Vineri, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Zăvod-de-Fier-cu-Plămîni-de-Oțel și nu numai.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus un basm urban, așa.

Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare și gogonată minciună.