Fata mea albastră și nemuritoare
mă tem că am cunoscut viața
și viața înseamnă minciună, oboseală
nefericire și mizerie, iar omul
omul nu e de la natură bun
avea dreptate cine a înțeles
de libertate răul profită
mai mult decât binele

fata mea albastră și nemuritoare
mă tem că mai am încă treizeci de ani
de singurătate, nu mă mai așteaptă
nici măcar puțin dragoste și totul
tot ce am cunoscut va dispărea

estetica industrială, cuvântul
și gândirea la om, iar de geometria poliedrelor
se vor ocupa doar mașinării infernale și neînțelese
care vor sfârși prin a ne șterge din istorie
exact așa cum merită oamenii, dar nu și noi

nu și noi, fata mea albastră
căci ți-am promis nemurirea
și nu pot să îți mai dau decât inima mea
care n-a fost niciodată de ajuns
dar poate cândva o să fie
poate atunci, peste încă treizeci de ani
când umanitatea va fi o amintire stocată
într-un cloud niciodată accesat

în fiecare dimineață, un robot mă întreabă
la ce mă gândesc și alți roboți caută
să îmi vândă lucruri de care nu am nevoie
dar eu nu le dau sufletul meu, iubito

peste treizeci de ani va mai exista Veneția
va mai fi frumos, vor mai fi nori și ochii tăi
vor fi în continuare albaștri, fără filtre

te vei mai lovi și de mine, când îți vei face
curat prin gândurile vechi, mă tem, mă tem
că am cunoscut viața, fata mea albastră
și fără iubire oricum nimic nu există
n-a existat niciodată