Măcar o cameră a ramelor goale.
Un mic muzeu al posibilului…
În care să te poți citi,
În fiecare zi, ca pe o frază
Ce își refuză punctul,
Ca pe o simfonie neterminată.
Iată-mă în Himalaya,
Cu barba înghețată și ochi scânteietori,
În aventura pe care nu am avut-o.
Aici îmi lansez cartea
Ce ar fi urmat să mă facă celebru.
Acolo pe un vas de croazieră,
Dincolo în zeghe de deținut,
Aici mă ocup senin de grădină,
Dincolo plecasem pe front
Și nu mai știu, îmi scapă detaliul
Dacă m-aș mai fi întors…
Iar aici, chiar în față,
Tu, atât de frumoasă,
Nu te cunosc, dar sunt sigur
Că am fi avut copii frumoși,
Și te-aș fi iubit ca un nebun,
În fiecare zi ca pe o frază
Ce își refuză punctul.
Îți amintești?
Cum ai fi putut să nu îți amintești?