Măcar o cameră a ramelor goale.

Un mic muzeu al posibilului…

În care să te poți citi,

În fiecare zi, ca pe o frază

Ce își refuză punctul,

Ca pe o simfonie neterminată.

Iată-mă în Himalaya,

Cu barba înghețată și ochi scânteietori,

În aventura pe care nu am avut-o.

Aici îmi lansez cartea

Ce ar fi urmat să mă facă celebru.

Acolo pe un vas de croazieră,

Dincolo în zeghe de deținut,

Aici mă ocup senin de grădină,

Dincolo plecasem pe front

Și nu mai știu, îmi scapă detaliul

Dacă m-aș mai fi întors…

Iar aici, chiar în față,

Tu, atât de frumoasă,

Nu te cunosc, dar sunt sigur

Că am fi avut copii frumoși,

Și te-aș fi iubit ca un nebun,

În fiecare zi ca pe o frază

Ce își refuză punctul.

Îți amintești?

Cum ai fi putut să nu îți amintești?