După cum se știe, a plecat Ceaușescu, a venit Iliescu (nu e așa de simplu, dar sintetizând la maxim). Dar acest Iliescu, cu cine era și el anturat? Printre alții cu complotiști care voiau să-l dea jos pe Ceaușescu, ca de pildă generalul Militaru – agent KGB, dovedit drept kaghebist de Contraspionajul lui Ceaușescu). Generalul Radu. Generalul Kostyal – pe filieră sovietică. Părți din diferite comploturi de răsturnare a lui Ceaușescu. Cu Virgil Măgureanu, profesor, care complota și el cu Iliescu.
Și mai mult, Iliescu era agreat nu doar de ruși (legăturile sale cu KGB nu au fost niciodată pe deplin elucidate), ci și de americani. Dovezi? Aici, Radio Europa Liberă!
“Europa Liberă” era un post de radio american, care se opunea regimului comunist și ca atare era perceput, în tot blocul estic, ca fiind reprezentantul libertății. Dar și postul ăsta de radio făcea propagandă, dar intereselor americane.
Ei bine, la “Europa Liberă” (nu la “Vocea Moscovei”!) numele lui Iliescu era de mulți ani vehiculat ca posibil succesor al lui Ceaușescu.
Apoi, rolul jucat de “Europa Liberă” la Revoluție a fost covârșitor și s-a bazat, factual, pe un fake-news gigantic. Și anume acela că la Timișoara au fost zeci de mii de victime! De fapt fuseseră câteva zeci.
Armata trăsese într-adevăr în popor (din ordinul Elenei Ceaușescu – tovarășul Nicolae Ceaușescu era într-o vizită în Iran), dar nu muriseră zeci de mii de oameni, așa cum anunța “Europa Liberă” – fapt care a inflamat desigur starea de spirit în toată țara și a grăbit, a precipitat căderea dictatorilor și a influențat tot cursul Revoluției.
Există o linie roșie pentru orice regim. Dacă o treci, la revedere! Când tragi în propriul popor. Regimul Ceaușescu a trecut-o, din ordinul Elenei Ceaușescu.
Un personaj important la Revoluție este Silviu Brucan. Cazul său este interesant, important, complex. El este – în 1989 – un vechi comunist de top (Brucan era mai în vârstă și decât Ceaușescu, fiind născut în 1916), dar fusese și ambasadorul României la Washington. E, la rândul său, agreat și de vest și de est și joacă un rol de placă turnantă, iar în faza finală a regimului face numeroase drumuri la Viena (capitala mondială a spionajului în anii războiului rece). Dacă o revoluție poate avea un creier, al celei românești din 1989 a fost Silviu Brucan.
Doar că e greu să menții un plan într-o revoluție, fiindcă apar atât de multe variabile. Dar un plan anti-Ceaușescu a existat, iar Brucan nu e străin de el.
Din nou: e greu, imposibil chiar, să menții 100% un plan când intervin mase mari de oameni. O revoluție nu poate fi planificată de la a la z, dar atât cât poate fi – planificarea asta din 1989 trece prin Brucan.
Doar cine n-a condus în viața lui trei oameni crede că poți coordona la perfecție mișcările a mii de oameni într-un moment dominat de haos.
Și de la Timișoara pe 16-17 decembrie 1989 se aprinde o scânteie: „Jos Ceaușescu! Libertate! Libertate! Vrem mâncare la copii!”, așa strigă oamenii. Ideea care îi unește este – atenție! – alungarea dictatorului.
Alungarea comunismului se naște ca strigăt din răspunsul dictaturii la contestarea în stradă. Înainte de “Jos comunismul!” a fost mai modestul (și, în același timp, nemaiauzitul) “Jos Ceaușescu!”.
Și ce se întâmplă mai departe? O întâlnire a organelor de forță ale statului român. Care participă la reprimarea manifestației. Și Armata, și Miliția și Securitatea și pe alocuri și Gărzile Patriotice (erau formate din civili înarmați supravegheați de ofițeri din Armată și au avut un rol total nefast la Revoluție – multe victime sunt din cauza lor).
