De la fereastra sălii de așteptare se vedeau copacii și strada. Ciorile croncăneau răgușit, gata de cuibărit. Șirul de mașini parcate îngusta drumul sub un cer apăsat de nori.

Privea fără să se miște.

Pe aleile astea o întâlnise de câteva ori. Clinica era chiar în cartier.

Asistenta îi rosti numele. Se ridică imediat.

Doctorul îl privi pe sub ochelari.

— Spuneți.

— Domnule doctor… nu mai pot.

Doctorul dădu din cap, fără surpriză.

— De când?

— Nu știu. De mult.

Doctorul notă ceva.

— A apărut brusc sau treptat?

El nu răspunse imediat.

Mergea repede. În față, silueta îi părea cunoscută. Își ținea capul ușor aplecat, iar părul îi ieșea de sub glugă. Grăbi pasul. O durere ascuțită îi străpunse genunchiul, dar nu se opri. La un stop aproape o ajunse din urmă. Apoi ea se depărtă din nou. Încercă să țină ritmul. Când ajunse lângă ea, o depăși fără să se oprească. Îi văzu fața. Nu era ea.

— Ați avut perioade mai bune? întrebă doctorul.

El clătină din cap. Se uită spre fereastră.

Prima dată a văzut-o lângă benzinărie. Era la brațul unui bărbat. A întors capul când a trecut pe lângă ei. Părul îi cădea pe obraji.

— Da, demult, spuse. Era mai bine. Dar niciodată nu a fost… cine știe ce.

Doctorul scrise.

— O să facem o ecografie.

Nu ridică privirea.

— Mergeți după doamna asistentă.

Simți gelul rece. Apoi mâna ei. Sângele îi urcă în tâmple. Își simți căldura în față, în gât, în mâini. S-au întors la birou.

Nu o căutase. O vedea din când în când și de fiecare dată se oprea pentru câteva clipe. Ultima oară avea o sacoșă cu mere. A încetinit fără să vrea. Ea a intrat într-un magazin. El s-a oprit la chioșc.

— Două pateuri.

A desfăcut unul și a mușcat fără să simtă gustul.

Nu știa când a trecut pe lângă el. S-a întors prea târziu. Oare îl văzuse? A rămas pe loc câteva secunde. Apoi a pornit după ea, dar fără să se apropie. A văzut-o cum intră pe scara unui bloc. S-a oprit la colț. A mai rămas puțin acolo.

În cabinet, doctorul ținea pixul între degete.

— Nu pare să fie o problemă organică.

Făcu o pauză.

— Ecografia confirmă.

El nu spuse nimic.

— Se întâmplă, continuă doctorul. În anumite situații.

El dădu din cap.

— Pot să merg până la baie?

Doctorul încuviință.

Se stropi cu apă pe față. Își sprijini mâinile de chiuvetă și rămase aplecat câteva secunde. Inspiră adânc, de două ori. Se uită în oglindă. Apoi se întoarse. Doctorul și asistenta schimbară o privire scurtă.

— De cât timp spuneți că e așa?

— De ani de zile. M-am obișnuit.

— Și partenera?

El ezită.

— S-a obișnuit și ea, spuse asistenta o clipă mai târziu.

După despărțire citea în parc. Din când în când, câte o femeie se oprea lângă el, întreba ceva, zâmbea. Nu încerca nimic.

Vara a trecut așa.

— Mai puteți face niște analize, spuse doctorul. Dar, din punctul meu de vedere…

Nu termină fraza.

Era în parc. Privea coroana unui arțar, undeva mai departe. Lumina îi aprindea frunzele. S-a așezat lângă el fără să-l întrebe. Foarte aproape.

— Te știu, a spus. Ești îndrăgostit de mine?

Nu răspunse.

— M-ai prins într-un moment prost, continuă ea. Tocmai am divorțat.

El oftă scurt.

— Îmi pare rău.

Ea îi luă mâinile.

— Ești rece.

Nu și le retrase.

— Hai cu mine. Stau aproape.

Își strânse ușor mâinile din poală.

— Nu vrei?

Clătină din cap.

Ea nu insistă. Se ridică și porni spre alee.

— Te-am văzut când intrai în bloc.

Ea îl privi câteva secunde.

— Și?

Nu se mișcă.

Când ajunse lângă arțar, încetini puțin. Lumina cădea din spate și îi aprindea părul. Pentru o clipă nu mai văzu decât copacul.

Își încordă privirea. Nu mai era acolo.

Doctorul își întoarse privirea spre asistentă.

— Doamna vă va face lista analizelor.

Se opri.

— Dar nu pare să fie ceva în neregulă.

Ridică imaginea ecografiei spre lumină.

— Nu e nimic defect aici.

O lăsă jos. Asistenta îl privi scurt.

— Ar fi bine să discutați și cu un psiholog.

— Totuși… de ce acum? adăugă medicul.

El nu răspunse.

— De ce nu acum zece ani?

Rămase nemișcat. Se uită spre fereastră. Așteptă o clipă. Apoi, fără să ridice vocea:

— Părul roșu nu mai încăpea sub glugă.