De fiecare dată când mă lovesc cu palmele în cap

Mă aștept să mi se ridice scalpul a doua zi.

Delușoare pe sub păr, dureroase doar când le ating

Ca și când ar locui acolo niște familii fericite.

Unii pregătesc cina și ea poartă doar un șorț

Și i se văd fesele perfecte pe care el le ia într-o mână

Iar cu cealaltă amestecă smântâna într-un bol de sticlă

Alții se sărută dimineața înainte să plece la muncă

Unși pe la colțul gurilor cu zahărul vanilat de pe clătite

E noapte. Fetița strânge în brațe o păpușă

Ascultă o poveste cu un lup care o urmărește

Visează că rămâne fără rochiță

În fața clasei și ceilalți copii își arată caninii când râd

Timp.

Plouă peste pulpele ei și peste scara de la intrarea în bloc

El nu răspunde la beep-uri și părinții se întorc de la Slănic Moldova

Timp.

Să cauți acolo unde doare și să stai împotriva vântului

Iar tot ce nu e bolnăvicios să ți se pară banal.

Timp.

Ai inventat o rețetă a supunerii și o tot repeți

Ca să-ți intre bine în cap că poate, poate, cine știe

Odată am văzut-o pe mama cum cără un pepene de la piață

Și tata vorbea la telefon și m-am gândit

Că-i vorba doar despre cine are mai multă putere.

Cine știe să fie femeie să ridice două degete

Dealuri. Tocăniță de ardei. Pudră de față și o nevoie zgomotoasă

De a așeza un verb între ele.