– Dintre toți, cel mai bine e să-l împușcați pe poet!
E foarte periculos, desenează urât și cântă, artistul complet…
E adevărat că se ocupă de tei, îi ține în viață.
Pe sicofantul poet trebuie să-l extragem din viață!

– Dintre toți, ideal ar fi să-l ucidem pe Rege!
Poporul ar vrea să vadă dacă sau cum plânge…
E adevărat, Regele e, deja, de o vreme plecat.
În straiele lui verzi-aurii pare un sicofant.
Despre Regele acesta am notat tot ce era de notat!

– Propun să ucidem felina cea neagră!
Recunosc, dintre idei, aceasta mi-este cea mai dragă.
Așa este, mănușa a frământat tone de lut,
Prefăcând din acel lut, oamenii în pământ,
Dumnezeu să renunțe la mănușă abrupt!!!

– Eu zic că porumbeii păunești sunt problema!
Din șapte biserici, aceasta este discuția despre anatema
Care, într-un final, va rezolva după secole, dilema:
De ce pe grumaz, păunii, poartă emblema?!

– Propun să-ncercăm să ucidem Pământul!
În oala sub presiune să înăbușim Cuvântul,
Să nu mai aflăm nicicând deznodământul…
În cimitirul cel mare să ne găsim falimentul,
Iar sub frunza de tei, dată într-o parte, să observăm sicofantul!

– Sugerez că Moartea ar fi o crimă mai bună!
Ea și pe Domnul și pe dracu-i răzbună.
Scarabeii rulează patetic rahatul,
Domnișoara, cu oasele spălate de vreme, tresare
Văzând cum sicofantul apare…

– Propun să punem capăt acestui conclav!
Dacă vreți crimă, orientați-vă către Zugrav!
Zidarul acesta este problema cea mare,
Sugerez că prin teiul cel mare vom găsi rezolvare,
Mi-e somn, mă duc să mă cufund în uitare…

Și astfel, sicofantul, răsare…