sinapse

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

mama fusese gravidă cu mine treizeci și patru de ani

am plâns din prima zi

am mers din a doua

abia-n a treia zi mi-au tăiat cordonul ombilical

și m-au despărțit de perfuzia mamei

mi-au făcut baie în a patra zi după incizii

 

m-a spălat ea, așa cum ar fi trebuit să mă spele

de la prima naștere, dacă n-ar fi fost febra sânului

țigăncile care își păstraseră argintul sub fuste

și satul părăsit de tata pentru blocurile ceaușiste

unde la robinet curgea doar teamă rece

 

o puneau la fiert în cazane de inox

aerosoli cu teamă, corpuri sănătoase

sinapse în dezvoltare

sinapse în coconul de bumbac

înghesuite pe verticală

precum apartamentele din blocurile turn

sau muncitorii din tramvaie

(ce libertate să înaintezi prin viață cu ușile deschise)

 

aau, îmi intră apa în ochi

mama nu știe să mă spele

niciodată n-am stat dezbrăcată în fața ei

tremur

ca un nerv de frunză fără frunză

dar mama mă înfășoară într-un prosop

mami, cum se desfac pansamentele?

mami, cum se taie leucoplastul?

nu știu, mamaie te schimba de scutece

 

aceasta nu sunt eu, eu nu sunt bebeluș

când m-am născut aveam treizeci și patru

mamaie murise demult

tata fierbea mai puțină teamă în cazan

și în locul icoanei stătea un aparat de aer condiționat

și eu aveam părul blond

și mama mă pieptăna

și soarele o întinerea

și soarele o întinerea

și soarele o întinerea

 

Cristina Țane

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: