El a îngropat-o pe mama acelui copil care i-a purtat cadavrul pe bicicletă cale de trei sate, când părintele Corneliu din cătunul de peste dealuri nu a vrut să o bage în groapă fără să-și primească înainte paralele.

El l-a îngropat pe bătrânul care a murit înghețat într-una dintre iernile de demult, singur și beat, în timp ce vântul înnebunise și urla ca un lup răscolind zăpada și el auzise atunci vântul care sufla ca la moartea lumii întregi și, când l-au băgat în pământ, singur dascălul Daniel își făcea pios semnul crucii și încă mai credea în ceva.

Dar uite că și părintele Marcel găsise în el puterea de a-și îndura zilele, chiar dacă pântecul preotesei nu dăduse rod și el adormea mereu cu sufletul gol și fără niciun Dumnezeu.

Nu, moartea nu era un numitor comun.

  Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.