-Hai noroc, ziua bună Ticule! nea Mitache a ridicat o sticlă plină către tractorul de sub care se căznea Costică Alupei să desfacă un filet.

-Hai norc, nea Mitache, vin îndată la matale!

-Nu-i grabă dragul tatii, am cu ce să-mi ocup timpul, îi zise nea Mitache în timp ce se așeza sub buturuga de sub nucul bătrân.

Lăsă jos, la picioare sticla adusă-n dar, și își pipăi apoi buzunarul de la piept după pachetul de țigări. Cu o grijă aparte scoase o țigară din pachet, o aruncă-ntre buze după care începu să se caute de chibrituri. Simțea pachetul în buzunarul de la pantaloni, dar nu reușea să ajungă la el, astfel că pericolul unui Dumnezeii mă-tii! era iminent și inevitabil.

Era teribil de cald afară și totuși, pe la umbră, se simțea o adiere de vânt blândă care gâdila ușor pe la ceafă și pe la șale. Nea Mitache era îmbrăcat lejer, de vară, cu o cămașă murdară, încheiată prost, în doi – trei nasturi, mai mult scoasă din pantaloni. Lăsa să se vadă mult din pieptul ars de soare și acoperit ici și colo cu smocuri de păr sur și burta lălâie, revarsată puțin peste pantaloni – pantaloni care și ei făceau eforturi să se mențină pe poziții. Susținuți de o curea strânsă bine sub burtă, dar cu prohabul deschis din motive de siguranță, pantalonii lui nea Mitache purtau urmele multor bătălii pentru echilibru. În picioare, nea Mitache purta o pereche de pantofi vechi cu găurele, pantofi care pe vremuri, cel mai probabil, erau pantofi de ocazii. Acum erau doar o pereche de papuci de purtat zilnic retrogradați la nevelul de galoși fiind călcați la călcâie, rujdiți de pietre, prăfuiți și plini de noroi pe alocuri și cu talpa ușor desprinsă.

Costică îl auzi pe nea Mitache înjurând, dar atenția lui nu era încă pregătită să i se dedice lui. Cu o mână ținea de o cheie și cu cealaltă bătea în cheie cu un ciocan, ținându-și ochii mijiți pe de o parte vrând să vadă ce face, dar pe de altă parte nu voia să-i intre în ochi vreo mizerie de sub tractor. La un moment dat filetul cedă și Costică reuși să răsufle ușurat căci de acum munca urma să i se ușureze. S-a întors pe burtă și s-a târât cu spatele să iasă de sub măgăoaia veche la care lucra. S-a ridicat în picioare și n-a fost în stare să se privească mult. Era plin de ulei, pe mâini, pe față, pe haine. A deschis ușa cabinei tractorului, a luat o cârpă mototolită și a dat să-și steargă mâinile. Apoi, când s-a considerat vrednic de conversație cu nea Mitache, i s-a arătat.

-Hai noroc încă odată, nea Mitache!

-Hai noroc, Tică, și nea Mitache a ridicat sticla de la picioare. Adă două pahare!

Costică și-a dus mâna la cap a jale.

-Bă nea Mitache, dar tu nu ești sănătos la cap, nu vezi ce căldură e afară, rachiu îmi trebe mie acum să beau? Puteai și matale să aduci o bere.

Nea Mitache, ușor descumpănit, dădu să se ridice de pe buturugă.

-Mă duc acuma la Gheorghiță!

-Nu te du nicăieri, nea Mitache că nu mi-e de băut. Am atâta treabă de nu-mi văd capul. Dacă mai și beau mă prinde miezul nopții aici. Hai să stăm oleacă.

-Stăm, Ticule, stăm.

Nea Mitache era puțin dezamăgit de refuzul tovarășului său mai tânăr. Își pusese toată nădejdea în el că vor gusta măcar din rachiul adus. Însă chiar și așa i-a înmânat sticla.

-Asta-i pentru tine Ticule. Dacă nu vrei s-o bem acum, bine, tu știi mai bine. Dar eu am adus-o pentru tine.

Costică îl privea cofuz și suspicios pe tovarășul lui.

-Dar care-i ocazia?

-Ei, lasă, știi tu! Lui nea Mitache i-a scăpat un zâmbet ștrengăresc.

Confuzia lui Costică creștea.

-Nu, nu știu.

-Ia, stai și tu jos aicea să-ți tragi sufletul.

Costică s-a așezat pe buturugă, alături de nea Mitache privind în gol spre tractorul la care muncea deja de trei zile. Nea Mitache mai tragea din țigară, se mai foia pe buturugă, însă nu știa cum să deschidă o discuție cu tovarășul lui. Cu cât tăcerea dintre ei se adâncea cu atât creștea o tensiune pe care puteai să o tai cu cuțitul. Nea Mitache și Costică se știau de vreo 10 ani. Au lucrat împreună la pădure, nea Mitache era manipulant forestier iar Costică, care era un puști la acea vreme, lucra deja pe tractorul lui taică-său. Nea Mitache s-a atașat de Costică, îi era drag de el pentru că era muncitor și serios, calități pe care spunea el, greu le mai găsești la tineret. Mai în glumă mai în serios îi promitea că i-o dă pe fiică-sa, Diana, de nevestă când aveau să crească amândoi, iar Costică se înroșea tot la față și zâmbea stânjenit. Însă la scurtă vreme viața l-a lovit pe nea Mitache căci femeia lui a cazut la pat și după o lungă suferință a murit. Și deși Diana mai crescuse și începuse să se învețe cu treburile case, gospodăria, dar mai ales viața lor n-a mai fost la fel. Așa stăpânesc femeile secretul vieții, țin totul laolată și bine pus la punct, însă când pleacă se duce totul de râpă.

-Ia zi mă, Ticule, o iei? Nea Mitache îl abordă direct pe Costică tăind liniștea aceea apăsătoare dintre ei.

-Ce mă, nea Mitache, sticla? Dă-o-n colo de sticlă, dacă vrei mata să bei, bea, mie nu-mi trebuie rachiu…

-Nu mă sticla, pe fată. O iei pe Didina?

Costică era și mai confuz. Se simțea protagonistul unui banc prost. Gura îi rămase deschisă, întors pe jumătate către nea Mitache, neștiind dacă el vorbește serios ori alcoolul i-a luat mințile de tot.

-Hai bă, nea Mitache, mata ești om sănătos la cap? Ce-i cu întrebarea asta, cum te-ai gândit să vii la mine să mă întrebi așa ceva?

Nea Mitache, consternat încerca să se apere.

-Păi ce-i rău în întrebarea mea, Ticule? eu ți-am promis de atâta vreme că ți-o dau pe Didina. Acuma na, hai s-o facem oficial cum s-ar spune!

Calmul lui Costică balansa într-un echilibru precar. L-a respctat întotdeauna pe nea Mitache chiar și după ce n-au mai lucrat împreună, chiar și după ce nea Mitache a devenit un rezident al cârciumii lui Ghiță Florea, însă acum simțea că vrea să-l pocnească pe batrânul care duhnea a alcool și care-l întrerupsese din treaba lui. S-a ridicat de pe buturugă și s-a îndepărtat un pic doar pentru a nu fi tentat să devină violent cu tovarășul lui.

-Bre nea Mitache, lasă-mă dracului cu prostiile tale. Tu știi câtă treabă am eu, acuma vii matale să-ți bați joc de mine.

Nea Mitache nu înțelegea cu ce a greșit și insista cu calm și îngăduială:

-Ticule, tată, dar cu ce ți-am greșit? Eu vin cu o propunere decentă. Doar tu și Didina ați mai cochetat în tinerețe, iar acum găsesc potrivit să vă puneți pirostriile. Ce-i așa greu, ce-i așa rușinos în asta?

-Bre, nea Mitache, eu cu Diana matale am ieșit de două ori la suc acum 5 ani. Ce legătură am eu acum cu ea?

-Păi refaci legătura!

-Nea Mitache, ești bolând la cap, Diana e dusă la Sandu a Paraschivei dinainte de Paști. Cum o pețești matale la mine acum?

-Ei, s-a dus ea, dar noi o aducem înapoi. Hai, nu te ambala așa. Ia un gât de rachiu că nu pot eu să încep sticla, doar e aldămașul tău.

-Bre, nea Mitache, lasă-mă dracu cu rachiul tău. Du-te de pe capul meu că mă oftici. Ia-ți sticla, bea-o, nu îmi trebuie mie nimic.

Și Costică a dat din mână a lehamite întorcându-se spre tractor.

-Ticule, tată, nu te supăra. Uite, eu vin cu gând bun la tine, tu știi că mi-ai fost mereu drag.

-Și ce treabă are asta cu faptul că vrei acum s-o iau pe Diana matale de nevastă?

-Că eu vreau ce-i mai bun pentru ea.

-Dacă voiai ce-i mai bun pentru ea n-o scoteai din casă.

Atunci nea Mitache s-a simțit atacat. Însă a încasat lovitura fără ripostă.

-Didina seamănă maică-sii, e rea de gură. Eu n-am vrut s-o alung, am vrut să-i dau o lecție. Amu, ea s-a dus la ăla și nu mai vrea să vină înapoi. Nu se face așa ceva, să-ți lasă tatăl văduv, singur și în prag de bătrânețe, să-i întorci spatele singurei rude pe care o mai ai și să fugi așa în noapte, nu, nu se face așa ceva. Dar eu nu pun la suflet, eu o iert că e fata mea.

Costică s-a înmuiat. S-a întors către nea Mitache, s-a așezat lângă el înapoi pe buturugă, și i-a pus mâna pe umăr.

-Nea Mitache, eu zic să te duci la Diana, să-i ceri iertare și dacă vrei matale s-o chemi acasă, cheam-o acasă. Ea dacă vrea să vină o să vină. Dar dacă vrea să rămână cu Sandu, matale trebuie să accepți asta. Ei sunt de ceva timp împreună. Nu putem noi să ne ducem după ea. Mi-ar fi și rușine să mă prezint la Sandu acasă să-i cer femeia. Zi și mata?! Lasă, Sandu e băiat bun, iar dacă Dianei îi este drag de el, să fie cu el.

-Ba nu! Nu se poate una ca asta! Nea Mitache a protestat dând cu pumnul într-o masă imaginară. N-are voie să se întâmple una ca asta!

-Dar de ce nea Mitache? Ce, Sandu nu e și el om?

-E om… și nea Mitache a șovăit dacă să mai continue ori ba. A întors capul către porțile mari ale curții lui Costică. E om, Ticule, dar s-ar putea să fie fi-miu.

Costică s-a blocat iar, dar de data asta simțea că urmează să-i plesnească o venă la cap. Nu se aștepta la informația asta, dar în același timp nici nu-i venea s-o creadă. Până la urmă nea Mitache era un bețiv și bețivii spun adesea multe tâmpenii. Când își mai reveni din șoc Costică se apucă iar să-l certe pe nenu-său Mitache:

-Bre, nea Mitache, du-te dracului cu prostiile astea. De unde ai mai scos-o și pe asta acum? Cum poți să spui așa ceva pe gură, te mai aude careva, poate te mai și crede.

-Îți spun, Ticule, sunt șanse mari așa să fie.

Nea Mitache era în continuare cât se poate de calm. Un pic ușurat de faptul că și-a eliberat o greutate de pe suflet, dar în general calm.

-Păi ce, ai umblat matale cu Paraschiva lui Cioflânge? Odată pronunțate cuvintele, Costică își dădea seama cât de absurd, dar și comic suna toată povestea.

-Ba și încă cum nu? Am umblat, dar ea era și mai versată, că umbla și cu mine și cu Cioflânge. Și numai deodată aud că fac nuntă. Am fost supărat o vreme, dar îndată am găsit-o pe Florica și m-am însurat și eu. Când am auzit că Paraschiva o făcut băiat și cam repede, așa ziceau babele, m-am gândit un pic să nu fie al meu, dar am trecut repede peste. Însă acum, că mă uit la el așa, mare lucru să nu fie al meu.

Costică era surprins de gravitatea faptelor mărturisite de nea Mitache. Îi venea să râdă, îi venea să-i dea una peste cap și să-l certe, dar nu a făcut nimic din toate astea.

-Bre, nea Mitache. Eu nu cred că Sandu e al matale, dar dacă e… nici nu știu cum să zic. Dacă e așa cum zici matale o s-o nenorocești pe Diana. Dacă nu e și mai vorbești lelea pe la crâșmă, iar o s-o chinui. Eu ce zic e să te duci matale la ei, să vorbești cu Diana, să-i ceri iertare și vezi cum reușiți să vă împăcați.

Nea Mitache îl asculta pe Costică cu capul plecat. Era dezamăgit. Dezamăgit că nu l-a putut urni din loc pe Tică să meargă cu el, dezamăgit că sticla aia de rachiu era încă nedesfăcută, dezamăgit că nu mai reușea să aibe control asupra vieții sale. După o vreme în care au tăcut amândoi, nea Mitache s-a ridicat de pe buturugă, a dat mâna cu Costică și apoi a dat să plece către uliță. Costică a mai rămas o vreme pe buturuga de sub nuc urmărindu-l pe nea Mitache cum se depărta clătinându-se în arșița soarelui.