Turbo (IV)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

era ca unul dintre acei mari cuceritori care supuneau cetate după cetate doar pentru că erau invincibili și asta îi făcea fericiți și credeau că nu mai au sfârșit, Piele se învârtea pe călcâie și făcea cale întoarsă când se lovea de un zid, dar se întorcea, întotdeauna se întorcea și cântecul său le învăluia și era copleșitor, chiar și cele mai virtuoase dintre femei, mame alese, soții devotate, se topeau după Piele, chiar și bisericoasele lui Popa Danciu, chiar și pocăitele, iar faima sa trecea cu mult dincolo de granițele orașului, peste sate și văi și orașe mai mari și în marele oraș, Piele era ca un marinar pentru care e pregătit un pat în fiecare port, doar să aibă el bunăvoința să înnopteze acolo, într-o vară și-a lăsat barbă și părul său făcea cârlionți, care îi cădeau pe frunte și perciunii săi erau stufoși, învârtea o cheie pe deget și mergea pe alee, mersul său de învingător, iar de la balcoane oftau gospodinele și fiicele lor și bunicile oarbe, ce sentiment minunat îi umfla pieptul lui Piele, săgeta cu privirea căutând fata pe care o va răpi, dar niciuna nu era pe gustul lui, era sâmbătă și era amiază, bărbații dormeau beți cu mustățile în sus, sforăiau și erau duși pe tărâmul viselor, unde nu exista nici suferință, nici Piele, iar femeile se scurgeau pe fațadele clădirilor, frângându-și mâinile la piept, gata să îndeplinească orice poruncă le-ar fi dat Piele, era atunci un sultan, era un pașă, picioarele sale erau crăcănate, dar doar un pic, avea un fund rotund, ca un fruct exotic și ochii femeilor erau atrase ca de un magnet de fructul acesta deloc interzis, Piele răvășise tot și toate, doamne și domnișoare și bătrâne doamne, jucam fotbal, unu la unu, cu Bobiță și Bobiță s-a oprit ca și cum l-ar fi turnat cineva în plumb și l-a privit pe Piele și atunci am știut și Bobiță a știut și Piele a știut și a zâmbit un zâmbet strălucitor și mustățile lui Piele erau umezite ca ale actorilor de altădată de la Hollywood, cum văzusem în revistele ascunse de mama pe ultimul raft al bibliotecii, unde nu ar fi trebuit să ajung, dar dacă puneam două scaune unul peste altul și nu cădeam și nu îmi frângeam gâtul bineînțeles că ajungeam, așadar Bobiță era altfel, inima lui era de femeie, iată, și inima lui de femeie se umplea de bucurie când Piele își mergea mersul său de împărat roman, viața ta o să fie grea, Bobiță, m-am gândit, dar nu i-am mai spus și lui, iar femeile continuau să cadă din înaltul blocurilor noastre pitice întocmai cum cad frunzele toamna, erau toate din aceeași sectă și Bobiță cu ele, îl venerau pe Piele, dar adoratul era și mișel, trăda ușor și nici nu am aflat când viața l-a purtat dincolo de granițele orașului și ale țării, până în Germania reunificată, unde se auzea că toate mașinile erau ca în surprizele turbo și oamenii erau liberi și totul era minunat, Germania aceasta reapăruse după ce se prăbușise zidul de la Berlin, și Estul regăsise Vestul și acum era bine, era foarte bine, așa se spunea, dar nu toți spuneau așa, Germania mai fusese mare pe vremuri

Andrei Crăciun

Andrei poate fi citit și aici.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: