Broccoli la abur, supă de varză, castraveți cu mărar, pătrunjel, cozi de țelină și salată, muuultă salată, frunzele verzi se răsucesc în aer, în aburul de la broccoli și în mirosul dulceag de varză, după care pornesc spre mansardă – o frunză, două, zece, o sută – frunzele intră una după alta prin ușa întredeschisă și se îndreaptă spre Emy, dar Emy nu le vede, Emy tocmai a terminat flotările și se apucă de făcut abdomene, o dor mâinile de efort și capul de foame, însă nu are ce face, la fiecare zece ani femeile se îngrașă câteva kilograme de care nu mai pot scăpa, de o săptămână are treizeci de ani și trei kilograme în plus și așa ceva nu poate și n-o să accepte niciodată.

Frunzele de salată îi trec obraznice prin fața ochilor, miros a pământ și a supă de varză de la bucătărie și nu e nimic pe lume mai scârbos ca supa de varză; lui Emy i se întoarce stomacul pe dos, dar n-are ce face, deși a sărit peste masa de dimineață, a mâncat doar fructe la prânz și o friptură seara, în concediu a pus trei kilograme pe ea, iar pentru asta numai Robert e de vină, a ținut morțiș să bea împreună în fiecare seară un pahar sau două de vin, cică să se simtă și ei bine ca proaspăt logodiți, ce idee proastă! cum adică, dacă ești logodit trebuie să te îngrași? când s-a cântărit a luat-o amețeala, a schimbat bateria de la cântar, după care a schimbat cântarul de-a dreptul, l-a aruncat la gunoi și s-a dus să-și cumpere altul, nemernica aia de la magazin i-a spus că e slabă și să mănânce și ea cârnați, cartofi prăjiți, gogoși sau ceva de genul ăsta, c-o să pice din picioare, Emy a plătit cântarul cel nou, și-a trecut privirea peste burta generoasă a femeii, a strâns din dinți și n-a scos o vorbă.

Cârnați nu mai mâncase de cinci ani, cartofi prăjiți – de zece, iar gogoșile nici nu mai ținea minte ce gust aveau, oamenii trebuie să aibă grijă de corpul lor și să prevină ce se poate preveni, pielea lăsată de pe brațe se previne cu masaj, gușa se previne deschizând gura și scoțând limba spre bărbie, ea făcea exercițiile astea de peste zece ani și așa se explică de ce nu avea niciun pic, dar niciun pic de gușă, în timp ce colegele ei de birou care râdeau ca toantele când o vedeau scoțând limba în ședință, aveau deja bărbie dublă, numai că pe colege nu le interesa nici gușa și nici burta, pe ele le interesa doar mâncarea și nimic altceva, își comandau șaorma cu de toate și pizza casei, dublu cheeseburger și aripioare cu sos, iar peste toate astea, cartofi prăjiți și desert, Emy înghițea în sec și își rumega salata, salata o omorâse, i se făcea rău numai când auzea cuvântul salată, iar la culoarea verde făcuse alergie, își aruncase hainele verzi, feriga și ficusul, schimbase gresia kaki din baie, zugrăvise toată casa în alb și fusese la bijutier să schimbe smaraldul de la inelul de logodnă, ea nu mai suporta verdele, dar logodnicul ei nu mai suporta să vadă cum grija ei pentru siluetă se transformă în obsesie, așa că o lăsase cu inelul de logodnă care de-acum avea rubin și plecase.

Și foarte bine făcuse, ea nu are nevoie de oameni care să o țină pe loc, timpul trece și kilogramele se adaugă unul după altul, dacă face trei sute de abdomene și cincizeci de flotări pe zi și dacă mănâncă numai salată nu are cum să nu slăbească, salata i se învârte în jurul capului, nenorocitele alea de frunze o plesnesc peste urechi și peste obraji, lăsând în urmă o zeamă verzuie care i se întinde pe față, i se prelinge pe gât și coboară încetișor spre piept și spre burta de care dacă nu scapă în două săptămâni o să scape în jumătate de oră la doctor, ea nu se suportă grasă, și n-o să accepte niciodată să aibă nici măcar un kilogram în plus, de aia nici nu se duce la nuntă la Teo și nici la Amalia unde o să fie tone de mâncare, oricum nu-i vine să creadă că grasele alea au găsit cu cine să se mărite, lângă salată au apărut acum și buchețelele de broccoli, unele se leagănă atârnate de lustră și altele se bat cu cozile de țelină, iar de pe scară se aude un bocănit înfundat, sigur e supa de varză care vine la ea, dar Emy nu e de acord cu mâncarea în mansardă, mansarda e pentru sport și nu pentru verziturile alea, locul lor e în bucătărie sau mai bine la gunoi, da, la gunoi, Emy o să se ridice de pe covorașul pe care a făcut flotări și o să le arunce pe toate, iar azi n-o să mai mănânce nimic, dar nimic-nimic.

Bocănitul de pe scări se aude tare, din ce în ce mai tare, Emy închide ochii, își astupă urechile cu palmele și își îndeasă nasul în tricou, n-are niciun chef de supa aia oribilă care insistă să urce până la ea în mansardă, salata râde în hohote și castraveții scriu măscări pe geam, iar în capul scării, cu o ditamai coroana de pătrunjel în jurul frunții apare Robert, aha, i-a venit mintea la cap, îi pare rău și s-a întors la ea, dar se poate întoarce și în genunchi, că pe ea n-o mai interesează, oricum din cauza lui s-a îngrășat trei kilograme și acum moare încercând să le dea jos, Emy se ridică de pe covoraș, totul se întunecă, urechile îi țiuie și o durere cumplită îi cuprinde tâmplele, dar asta nu e ceva nou, Emy a mai pățit-o și știe că o să treacă și chiar trece, trece și țiuitul din urechi și întunecimea privirii, dar imaginea lui Robert nu trece, el chiar stă de-adevăratelea în capul scării și îi spune că a venit să-și ia restul de lucruri și i-o prezintă și pe noua lui prietenă, o fată care zâmbește prostește și care trebuie să slăbească urgent cel puțin zece kilograme.

Casa se leagănă ca o barcă și verziturile se izbesc de toți pereții, salata se răstignește pe rama ferestrei, pătrunjelul explodează ca artificiile, țelina moare curentată la priză și castraveții se zobesc de mobilă împrăștiind sânge verde prin toată mansarda, în timp ce de jos, din bucătărie se înalță duhoarea verzei.

Emy se prăbușește fără zgomot pe covorașul de sport. Pe la colțurile gurii i se prelinge un lichid verzui.