Poemul despre Bob Dylan

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

ne futem și noi?, te-am întrebat omenește
și tu erai din lumină sau cam așa ceva
și zâmbeai ștrengărește cu fața aia a ta de emoticon
sau poate că zâmbeai altfel, dracu’ mai știe
au trecut mulți ani, ce vrei, pula mea, poate-am uitat
dar parcă – parcă erai tocilară până și la matematică
și când ai început să râzi mi s-a părut că
fața ta era de polinom în necaz, cam așa
și trebuia să spăl tot căcatul ăsta
și ți-am zis că nu e frumos să râzi
să râzi de oameni așa, am greșit, era și mai rău
și tu m-ai privit serioasă, oare Bob Dylan
mai știe cum arată adolescenții din ziua de azi?
parcă – parcă așa mi-ai zis, parcă așa, dacă nu cumva altfel
și asta am visat mai târziu, ce importanță mai are
dar dacă ai putea să călătorești prin timp înapoi
nu e așa că ai spune da, nu-i așa?
căci atunci am zis că ești cam nebună
și oricum râzi ca proasta și mai bine nu mă complic
și am plecat fără să apăs întrebarea
m-am dus la vale, așa ca prostul
fără să ne futem și noi, omenește
exact așa cum te-am întrebat
au trecut mulți ani, ce vrei, eram trist?
eram rușinat?, cum a fost cu adevărat?
oare Bob Dylan mai trăiește?, vezi tu, ți-aș spune că
adolescenții din ziua de azi l-au și uitat
dar tu ai rămas doar amintire, o poză veche
în alb și negru și ruptă din inima mea
dacă ne futeam și noi omenește era altceva
poate rămâneai grea și aveam o fiică
și fiica noastră ar fi făcut și ea gemeni
erai bunică, eram bunic, dar a trecut viața
și eu nu mai țin minte nici numele tău mic
domnișoara Cernescu, asta da, uite, vezi
nu mai țin minte nici măcar cum te chema
sau poate că la început ne-am fi iubit ca-n filme
apoi, desigur, ne-am fi despărțit ca-n viață
și în prima zi după despărțire ai fi ascultat
ceva de Bob Dylan și ai fi fost tristă și din ochii tăi de aur
ar fi curs lacrimi și din sufletul tău sânge
și m-ai fi blestemat, să mor, să mor ca un câine în drum
întrebarea a rămas atunci, dar uite că eu mă gândesc la asta acum
căci doar ai râs, dar n-ai zis nici nu, nici da, poate, poate dacă
dacă mi-aș putea aminti cum e să ai sentimente
și cine eram pe vremea aceea și cine erai
domnișoara Cernescu și mai era ceva

Andrei Crăciun

Andrei Crăciun este poet. Cea mai recentă dintre cărțile sale de poezie poate fi cumpărată de AICI.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: