Tu nu ar trebui să fii aici
tu ai rămas în casa noastră mică
înaintea zorilor, rezolvând
o inegalitate matematică
tatăl meu îmi întinde mâna
tatăl meu își trage mâna
merg singur, bicicleta străbate
platoul din fața uzinei mecanice de armament
mă așteaptă pădurea, cu fiarele ei
viitorul nici n-a venit, nici n-a trecut
și nici iubirea, tata e aici
îmi bărbieresc și celălalt obraz
din oglindă mă privește un bărbat palid
ce tânăr a fost cândva tata în orașul acesta
morților le mai cresc o vreme unghiile
și părul le crește, o viață am purtat barbă
iar acum, acum mă voi duce acolo dichisit
peste mine va crește un cireș
totul este deșertăciune, mai puțin
mai puțin cireșele acestea dulci
sunt aceleași pe care le furam în copilărie
de câte ori am murit, Doamne, zorile, tata
bicicleta, oglinda, clipa care cade
în clepsidră, cândva o să vină toamna
dar altădată va veni primăvara
voi înflori în luna mai și poate voi fi
un mort fericit.