Țin minte ziua aceea
în care ai împlinit douăzeci și cinci de ani
ai fugit de la petrecerea ta
te-ai dus într-un parc
între timp se făcuse noapte
te-ai dat în leagăn
și un polițist te-a amendat
parcul e pentru copii, domnișoară
iar dumneavoastră…
și abia atunci ai început să plângi
douăzeci și cinci de ani – era sfârșitul lumii
iar acum ți-aș da un rinichi
doar să ai din nou douăzeci și cinci de ani
și eu cu patru ani mai mult
și totul să fie încă posibil
și fulgarinul meu să fie iar albastru
noaptea să mă prindă pe Vasile Lascăr
colț cu Tyson Street, iar când adormim
să ne visăm fericiți la New York
sau în Vietnam, încă păstrez bătăile inimii tale
în pumn, știi, așa am trecut deceniul acesta
cu pumnul strâns și de lovit n-am lovit niciodată