-Ich sterbe, spuse bărbatul și așa, cu această vorbă, se încheie viața lui Anton Pavlovici Cehov.

“Ich sterbe” înseamnă “Mor” și, cu politețea sa dintotdeauna, fiind oaspete, Cehov vorbi ultima oară în germană, nu în rusă.

Închise ochii, paharul de șampanie îi căzu din mâna dreaptă și nu se sparse, răsuflă greu pentru ultima oară și în spatele ochilor închiși văzu încă o dată tot filmul. Abia după aceea muri. Medicul care îl îngrijise până la acest final rămase cu paharul în mână, fără să poată să spună nimic, iar Olgăi, soția lui Anton Pavlovici, i se păru că pe chipul lui Cehov rămas fără viață înflorise un zâmbet, deloc sarcastic.

Filmul fusese lung și fără culori și, așa cum se cuvine să se întâmple în astfel de momente, Anton Pavlovici revăzuse totul, firește nu așa cum se întâmplase, și așa cum e revizitată viața în clipa morții – așa cum s-ar fi putut sau ar fi trebuit să se întâmple. Realitatea e neputincioasă în fața posibilităților. Iar fiecare poveste se prezintă ca un infinit evantai de posibilități .

Anton Pavlovici înțelesese asta repede, chiar în ziua în care își dăduse seama că lumea e un loc mare, minunat și înspăimântător.