După vârsta de trei ani
eu nu am stat la țară, la bunici
nici la cei români, nici la cei bulgari
nu am înnoptat mai mult de două nopți
nici în casa bunicii Angela
nici în casa bunicii Maria

cu o singură excepție
vara lui 1993, aveam zece ani
mama dădea gradul didactic unu sau ceva
avea un examen pe la București
și am rămas la bunica mea Angela
o săptămână întreagă

am mers cu vacile la câmp
am ajutat-o prin gospodărie
am jucat mult fotbal singur
eu eram Lăcătuș, jucam la Steaua
și marcam câte goluri voiam
în poarta cea verde, cine să mă oprească?

avea totuși cine să mă oprească
bunica mea Angela avea o soră
mătușa mea Ioana, care era nebună
și peste an era internată la ospiciu
dar în general era o nebună cumsecade
nu făcea gălăgie, nu dădea cu pietre după oameni
dacă își lua tratamentul și nu era provocată
toamna o duceau înapoi la ospiciu

primele cinci zile, Ioana a fost cuminte
s-a uitat la mine cum marchez goluri imaginare
apoi a făcut o criză cum mai făcea, din senin
și a trebuit să vină de la spital
să o ia, cu ambulanța, se zbătea
voia libertate, libertate, libertate
și eu voiam libertate, ea era foarte importantă

mai era să mă înec în râu când am fost cu bunică-mea
la scăldat cu vără-miu, Ionuț, ea m-a salvat
altfel eram mort din ’93 și chiar înainte să vină
mama și tata să mă ia acasă
m-a lovit și o pântecarie de la ce mâncasem
de au zis că nu mă mai lasă niciodată la țară
că nu sunt apt fizic pentru supraviețuire
în mediul rural românesc în tranziție

dar altceva voiam să spun în poemul acesta
acum și pururea și la judecata de apoi
atunci în săptămâna aceea am trăit
cele mai frumoase seri din viața mea
după ce termina treburile, căci muncea mult
bunica Angela scotea scăunelele
și ele erau verzi și ne uitam pe cer, la stele

ne uitam la Dumnezeu și cinci zile a stat și Ioana
cuminte cu noi, pe scăunelul ei, fără să spună nimic
nu de cuvinte aveam noi atunci nevoie
și bunica mea îl vedea pe Dumnezeu
și eu l-am văzut pe Dumnezeu
și poate că și Ioana l-a văzut pe Dumnezeu
dar nu ne-a spus niciodată

ea a murit opt ani mai târziu
n-am fost la înmormântare, n-am putut
aveam optsprezece ani și tot căutam
libertatea și tot căutam serile de vară
în care l-am văzut pe Dumnezeu în cer

nu știam pe atunci, nu știam că a rămas
pentru totdeauna acolo, atunci
în vara lui ’93, deasupra curții bunicii mele, Angela
care astăzi ar fi trebuit să împlinească nouăzeci și doi
de ani, am fi băut o bere și am fi mâncat un mic
și ne-ar fi spus că nu poate nici ea să trăiască
cât Cetatea Neamțului, dar o să se străduiască

și am fi râs mult și am fi fost fericiți
și poate că Dumnezeu ar fi fost iarăși în cer
și eu aș fi avut pentru totdeauna zece ani
și am fi fost fericiți, bunica mea Angela
a murit la optzeci și opt de ani

și golul care a rămas atunci în inima mea
n-a mai fost umplut niciodată
nici măcar de amintiri, dar știu
de la alți înțelepți, din alte vremuri
că durerea este prețul iubirii