Pentru prima dată în viață am măncat și o prepeliță, socotind că e cam ca o găină, dar mai mică.

Pentru prima dată în acest an am băut un pahar de vin. Cum nu mă pricep, l-am ales după nume: Primul Vis.

Apoi am notat următoarele în carnetul meu de neobosit reporter obosit: cu ce se ocupă oare “alianța asociațiilor de băștinași”, salonul de mariaj Barcelona, nu parcați/ intrare în ogradă, cât costă un brunch la Délice D’Ange, “Casa Presei” scrisă între ghilimele, la fel Facultatea de “Drept”, pe strada Pușkin, la numărul 5, Pușkin face reclamă (!) la “epilarea cu zahăr”, același Pușkin care deplângea nenorocita soartă de a se fi născut în Rusia cu talent și suflet, am ascultat bancuri cu Cehov și epigrame, mi s-a oferit un vin despre care am fost asigurat că nu e cald ca pișatul de fată mare, dar nu am gustat, am aflat versurile populare din vremea prohibiției gorbacioviste: Moldovanu’ cum îl dai/ N-a făcut nunta cu ceai.

Am învins, en passant, cinci indieni și trei pakistanezi la șah pe internet, mi-am perfecționat apărarea siciliană, am avut discuții cu miez cu scriitoare, scriitori, cititori, cititoare, editoare, editori. Am văzut o firmă care promitea că te învață aritmetică mentală. M-a prins potopul și am făcut roșu în gât.

Am fost prins în dialog și am ratat o bere cu un prieten virtual. Mi-am revăzut un profesor din comisia de doctorat, am constatat că au apărut wine-barurile la Chișinău și mi-am amintit că acum douăzeci de ani se poștea votca în parc, la statuia lui Ștefan cel Mare si Sfânt.

Seara am mers la teatru, la Teatrul fără nume, unde a fost un spectacol-lectură din texte publicate sau în curs de publicare la Paralela 45. Foarte frumos. La sfârșit am zis și eu două vorbe, dintre care una a fost cuvântul mulțumesc.

O doamnă mi-a zis că i-am adus lacrimi pe obraji, iar altă doamnă mi-a zis că i-am adus zâmbetul pe buze. Chaplinizănd, m-am declarat mulțumit.

Seara am încheiat-o cu îndrăgitul clan poetic Iepure la un local, de unde am plecat spre hotel pe ploaie, trecând printre tineri care o sfidau nebunește și m-am gândit că rusismul e o otravă, un venin.

Dar în doze foarte mici face bine la ten, atitudine și gest.

Pe drum mi s-au rupt pantalonii de-a dreptul acolo unde nu trebuie si am mers așa mai departe, că oricum era noapte și toamnă și întuneric, doar lumina la interior.

Deocamdată, atât.