Și fii atent aici, frățioare. Mă cheamă bulangiul de Dizăl, gardianul, zilele trecute. Am crezut că vrea iar țigări sau ceva. Bine, îți dai seama, a vrut și d-alea, cum dracu’ să nu vrea, că nu poți să te-nvârți de nimic în pârnaia asta și să nu pună și el laba, dar cică altceva voia să-mi spună, zice că o să am un vizitator. Eu, îți dai seama, să moară familia mea, n-am mai avut pe nimeni să mă vadă de… Bă, Ciușmandele, m-auzi, mă? Ești atent? Futu-te-n gură de boschetar! „Te-aud, Elvise, te-aud, zi în pula mea odată!”. Așa, fir-ar mă-ta a dracu’. Mai lasă flotările alea că nu te face mai frumos, tot urât ca noaptea ești. Ascultă aici la fratele tău. Așa. Face că o să am un vizitator. Zic nu, mersi, lasă. Ții minte ultima oară când am avut eu vizitator. Ții, nu? A venit nebuna aia cu nume ciudat, mă-sa lui ăla, știi de care zic. Nu mai scăpam de ea, criminal în sus, criminal în jos, că o să mă mănânce șobolanii în pușcărie, proastă, îți dai seama, dacă găsește ăștia șobolani aici, îi culege Dizăl și-i dă lui nea Spatulă la bucătărie să ni-i pună în tocană. Mă rog. Și că l-am ucis mișelește pe fiu-su, păi, cum mișelește, cucoană, i-am zis, dacă boul dă cu pumnul, păi să dea de să mă pună jos, că altfel a belit-o pe „sfânta”, știi ce zic? Că am fugit și i-am lăsat copilul nevinovat într-o baltă de sânge pe jos… Păi, ce era să fac, cucoană, că eu nu știu manevre d-alea de face ăia în filme și-i învie p-ăia morți. Eu cu morții nu stau de vorbă, mai ales dacă-s morți de mâna mea. Păi, da, bravo! Să stau acolo cu el, să-i cânt ceva, ce să-i fac? Și că nevinovat, auzi… Eh, lăsați, că nu i-am băgat eu seringa, cucoană, ia să vezi ce bine-și găsea venele copilul, îi plăcea heroina, dă-l în pizda mă-sii de podoabă. Atunci a luat-o razna femeia. A sărit, gata, gata să spargă geamul dintre noi, dădea cu receptorul în el și să moară familia mea, nu c-aș fi omorât-o eu mă temeam, ci că, la cât era de chitită, mă băga ea pe mine-n mormânt. Or eu multe-s dispus să fac, dar să mor, nu, asta, nu, știi ce zic? Mă rog, dă-o-n morții ei, că nu de ea voiam să-ți spun, dar am zis să-ți amintesc ca să-nțelegi, că are legătură cumva cu ăsta de-a venit zilele trecute să mă vadă.
Așa, mă duc eu la vorbitor, acolo, plin de draci, îți dai seama, d-abia a venit vremea bună și nu mai tremurăm ca niște căcați în ploaie și, în loc să mă duc și eu prin curte să joc un fotbal cu Dizăl, Gigione, Fălcosu’ și restul, trebuie să stau s-ascult pe cine știe ce cretin la telefonul ăla jegos, să mă uit ca boul prin geamul ăla murdar și să dau din cap sau să mă enervez, știi ce zic? Bine, îți dai seama, eram și eu un pic curios. Că cine să vină să mă vadă pe mine? Mama a murit, săraca, cu zile, pe tata mi l-a împușcat zlătarii lui Giovanni Bodyguardul, frați n-am, bunici, n-am, prieteni, n-am, bine, te am pe tine, dar asta că suntem în celula asta de atâta timp, că altfel nu umblam eu cu un boschetar ca tine, Ciușmandele, știi ce zic? M-am gândit că o fi Rockeru’, ți-am mai zis eu de el, poponarul ăla de ciupea femeile de cur, dar n-avea cum, ăla-i așa spart de se pișă pe el, dacă n-o fi crăpat și el, dracu’ să-l ia de prost. Așa, ajung eu acolo, la vorbitor, mă așez pe scăunelul ăla de fier într-o rână, că tot mă doare curu’ de la hemoroizii ăia, nu-mi trec deloc, să moară familia mea, și, înainte să pun mâna pe telefon, mă uit un pic la ăsta din fața mea. Bă, avea așa o muie comună de nu știam de unde să-l iau. Ceva îmi zicea că-l știu, dar parcă am mai văzut fețe de șterși d-ăștia, deci putea la fel de bine să fie orice papagal de pe stradă, știi ce zic? unul de l-am bătut vreodată, vreun băiețaș d-ăsta de bani gata de i-am dat dava la un moment dat, cu toate că nu prea avea el față de așa ceva, era prea curățel, mă-nțelegi, părul aranjat într-o parte, tuns cu grijă, barbiță d-aia luată numai la mașină, ochi limpezi, căprui așa, îmbrăcățel, țoale bune pe el, numai firme și-așa, mă rog, sau vreun puștulache de n-a mai văzut aurul de la amanetul lui tata, era tot felul de posibilități, știi ce zic? Iau receptorul atunci, îl ia și el și zic să mă pun eu pe el primul, ca să n-aibă el timp să mă ia cu vreo vrăjeală, mă-nțelegi?
– Ia zi, frățiorul meu, îi zic. Ție ce ți-am mai făcut?
– Eu… Nimic. Nu cred. Sunt eu, Elvis, sunt Vlad.
– Vlad. Care Vlad, să moară familia mea, că nu mai știu niciun Vlad?
– Vlad. De la bloc. Vlad.
Bă, și m-am uitat așa mai bine la el, mi-am făcut ochii mici, știi ce zic, ca și cum mă uitam la el cu privirea de altădată, ca să-ncerc să-mi dau seama de unde să-l iau.
– Care, mă, de la parcare de la nea Angelo?
– Da, de pe Republicii, d-acolo.
– Aaa! Gata, mă. Iartă-l pe fratele tău, dar nu prea am mai văzut multă lume de afară în ultimul timp. Și ce să facă fratele tău pentru tine, frățioare, ce-i cu tine p-aici?
– Am venit să… Să văd ce mai faci, îmi zice, dar nu era el prea convins, se uita așa un pic câș. N-am mult timp, îmi mai spune.
Păi, da, bravo, bossulică! Auzi la el, n-are timp. Dă-i drumul, în pula mea, atunci, ce căcat îl pierzi p-aici, mă gândeam eu să-i zic. Așa trebuia să-i spun, nu, Ciușmandele? Mai ales, că între noi fie vorba, îl știam p-ăsta, dar nu mi-l mai aminteam eu așa bine. Era și un pic mai mic ca vârstă decât mine când o ardeam eu cu ei prin parcare, dar era mai papagal așa, stătea mai deoparte. Se mai băga și el la un fotbal, la o pititea, la un diri-diri, la un lapte gros, dar de cele mai multe ori se suia pe masa de ping-pong și se uita la noi ca prostul. Bine, dar nu m-am supărat prea tare pe el, că, știi cum e, noi timp avem, altele ne lipsește, dar timp avem căcălău, știi ce zic?
– Ce să fac, frățiorul meu, îi răspund. Încerc să trăiesc, fiecare e dator să-ncerce să trăiască. Nu mi-a lăsat mie tata prea multe, dar p-asta am învățat-o de la el, fiecare e dator să-ncerce să trăiască așa cum poate el, mă-nțelegi? Tu? Ai mai dat prin cartier? Nea Angelo e bine?
– Am fost azi, am trecut pe-acolo. Nea Angelo era la geam, la etajul unu. Bea un ceai, fuma, își uda florile de pe balcon și se uita în gol așa, spre parcare. Mai bine că a orbit, că tare l-ar fi întristat să vadă numai beton și mașini în locul maidanului nostru.
– Ha-ha, păi, dacă nu mai sunt eu acolo să urle după mine. Bagabont bătrân, mereu mi-a plăcut de el. Și tu ce zici că-nvârți, frățioare?
– Eu stau în Franța acum și…
– Oo! Vreo combinație, ceva?
– Nu, sunt electrician.
– Și-atât? Nicio învârteală, nicio șmecherie?
– Atât. Mă rog, uneori noaptea, când e mai liniște, scriu.
– Scrii? Ce scrii, frățiorul meu?
– Povești.
– Aa, păi are fratele tău povești de faci romane cu mine, să moară familia mea. Ți le zic și pe ale lui taică-miu dacă vrei, p-ale lui bunică-miu, era fierar bun, dar bagabont și bețiv, nenorociri ce făcea… Oamenii l-a luat de muncitor, dar era bagabont mare, ca și tata, că și tata a învățat de la el șmecheria, îți dai seama. Bine, nu-ți imagina acum că le făcea rău aiurea la oameni, dar p-ăștia de-i considera ei jigodii, p-ăștia îi ardea cel mai rău. Și bunică-miu și tata. Mai cu vorba, mai cu bătaia, mai cu ciordeala. Păi, cel puțin pe tata d-aia l-au pizdit ăia ai lui Giovanni, n-a vrut să-i mai dea aurul înapoi lui jegos, că știa că-l băgase pe un țigan de-ai noștri mai pârlit la cerșeală și ăla nu voia, așa că i-au rupt mâinile și picioarele lui țigan, da, nenorociri, știi ce zic, iar tata îi pitea aurul pe-atunci și s-a făcut că nu-l mai are, poate nici nu-l mai avea, cine dracu’ mai știe? și au venit zlătarii lui Giovanni, pac-pac, l-au omorât acolo în bijuteria noastră, ei, era sălbăticie în anii nouăzeci, frățioare, nu mai ții minte?
Bă, și cum îi ziceam eu acolo, m-a luat așa, cum să zic eu, cu tristețe un pic, cu, cum îi zice, mă, d-aia, tristețea aia, aia când ești trist după ceva ce-a fost mai demult, zi, mă, Ciușmandele, în morții tăi! “Melancolie, mă? Nostalgie?”. Așa, mă, futu-te-n gură de cult ce ești tu, că nu degeaba ești singurul de citește p-aici. Dacă ai lăsa și flotările alea, că, îți zic, mai frumos nu te fac, poate ți-ar face ăștia aici revista pușcăriei, să scrii la ea. Ha-ha! Așa, zic că m-a luat cu melancolie și nostalgie d-aia. Că, vezi tu, alea a fost zile frumoase, Ciușmandele, când mă jucam cu ei în parcare acolo, în cartier, alea a fost zile bune rău de tot. Tata trăia, copiii mă acceptase și ei, știi ce zic, eram de-al blocului, ce să mai. Cre’ că și pe Vlad ăsta îl luase melancolia și nostalgia asta, că atunci m-a-ntrebat:
– Țin. Tu mai știi când ai venit prima oară la noi la bloc?
– Știu, cum să nu știu frățioare. Cred că aveam și eu vreo paișpe ani când am venit atunci cu Rockeru’, am bătut penalty-uri lui Grasu’ ăla. Îi era frică de mine la fraier, dar nu i-aș fi făcut nimic, să moară familia mea, chiar voiam numai să bat și eu niște penalty-uri.
– Și l-ai bătut și pe Rockeru’ atunci.
– Ah, da, bravo! Că s-a luat de tipa aia. Dar îl băteam mereu, frățioare, odată la câteva zile îl ardeam, că era prost de gură. Știi, era poponar, dar îi era rușine și se lua de femei. Eu i-am zis de nu știu câte ori: lasă, frățioare, mare șmecherie că te arzi în cur, tot fratele meu ești, dar nu prea înțelegea, așa că-l trosneam, ce să fac? Îl băteam des, dar îl iertam mereu, doar că i-am dat interzis să mai vină la voi la bloc, la noi la bloc. Acolo era doar locul nostru și ar fi stricat toată joaca prostul. Cu el stăteam nopțile, în schimb. Era boierie viața p-atunci, frățioare, să moară familia mea. Cu voi mă jucam de dimineață până seara. Bine, voi vă mai schimbați, că dimineața venea o tură, apoi pleca în casă pentru prânz, cobora alții, mai încingeam și cu ei un fotbal, pleca și ăia să doarmă, dar se-ntorcea ăștilalți, băgam o pititea până se întuneca de tot și vă chema ai voștri în case. Atunci, îi ziceam la revedere lui nea Angelo și mergeam să mă-ntâlnesc cu Rockeru’ acolo, în spate, la Cina, beam niște Burger la pet de plastic și fumam Assos ciordite de la tata. Mai făceam și noi o haiducie, ne mai luam de bagabonți d-ăștia mai fraieri, știi, îi vânam pe ăia de se lua de lume aiurea și le furam tot ce-avea prin buzunare. Ții minte, v-am adus și vouă niște mașinuțe d-alea mici de fier, originale, hatils, d-alea sau cum le zicea?
– Hot Wheels.
– Așa, le-am șparlit de la fiu-su lui Americanu’. Se dădea el borfaș cu ăștia mici de prin spate de pe la Cina d-acolo. Se lua de ei, le lua banii, că el e șmecher, că tac’su lucrează în State, că are avere. M-am pilit într-o seară cu Rockeru’ și l-am luat: ia stai, cocoșel, unde te grăbești așa? Ia zi, mă, iei banii la copii și ești șmecher? L-am luat la capace, nici nu l-am bătut ca lumea, pe vremea aia funcționau capacele, i-am dat așa niște poduri de palmă de-i țiuiau urechile, dar ne-am oprit repede că a început să plângă zdreanța, zici că voia să vină garda. Noi am zis că ne facem și cu ceva dolari, dar pula, avea numai niște țigări Kent și câteva mașinuțe hatils d-alea prin buzunare. I le-am luat și p-alea, dă-l în pula mea de papagal, știi ce zic? Făceam multe d-astea, dar nu pe la voi, pe la noi pe la bloc, că se supăra nea Angelo.
– Și cu nea Angelo de unde până unde ai legat prietenie?
Ciușmandele, să moară familia mea, aici mi-a venit să-l scuip pe prost. Auzi, prietenie, păi, bă, să moară viața mea, aia nu era prietenie, boss, aia era altceva, ceva mai mult, cum să-ți zic eu ție. Bă, eu pentru omul ăla aș fi făcut orice, să moară mama, orice. Om bun tare, bă, cum avea el grijă de noi. Ți-am mai zis de el, nu? Cum stătea toată ziua la geam, fuma și bea ceai dintr-o cană veche și se uita să ne fie bine, bă, să nu se-ntâmple ceva, să fie în regulă totul…eram…
– Eram toți copiii lui, bă, frățioare, ce prietenie?! îi zic. A fost mai tată decât tata pentru mine, bă, Vlade, bă. Păi, bă, să moară familia mea, dacă stai să te gândești, tata, na, era tata, ce eram eu pentru el, obligație, ce să fiu, povară, un plod de-mbrăcat și-o gură de hrănit. Îți dai seama, ce plăcere să mai ai să crești copii când trebuie toată ziua să te gândești cum să faci rost de bani să-i dai ce-i trebuie lui ăla micu. Las-o dracu’, că-i vrăjeală. Dar nea Angelo, păi, bă, acolo se vede dragostea, bă, că el n-a cerut niciodată nimic și nici noi nu i-am cerut lui. Cel puțin eu, unul, nimic. Eu n-am cerut și n-am vrut niciodată nimic oricum, frățioare, nimic important adică. Și cred că m-a iubit și el pe mine pentru că și el renunțase de mult să-și mai dorească ceva. Se uita la noi și asta-i era suficient, că nici noi nu făceam nimic ca lumea, niciunii, dar nici n-aveam nevoie să facem ceva, ne vedeam acolo de lumea noastră și era bine pentru toată lumea, știi ce zic? Încercam să trăim, frățioare, ne făceam datoria.
Bă, și ți-l văd pe fraier, să moară familia mea, cu lacrimi în ochi. Pișa ochii la mine, nu știu ce s-a emoționat așa tare. Poate l-a luat alea, cum îi zice, nostalgia și melancolia și pe el, că d-abia se ținea să n-o dea în hohote cu mine, bă. Bine, nu zic, că mă vezi tu așa, forță, pe barosăneală și șmecherie, dar și pe mine m-a luat așa un pic, cum să zic, m-a răscolit așa un pic, știi ce zic? Că m-am gândit la bietul om, cum trebuie să sufere el c-am fost eu prost, dar nu cred că suferă, bă, de fapt, nu, Ciușmandele? Până la urmă, de ce să sufere? Stătea acolo, la balcon, și se uita la noi. Nu e ca și cum aveam vreo datorie la el. Până la urmă, poate chiar el m-a dat în gât, mai știi? Prea a venit garda a doua zi direct să mă ia. Bine, și eu am păstrat ca prostul cuțitul ăla, dar știi, bă, Ciușmandele, ce greu e să renunți la o bucată din altă viață? Nu știi, de unde morții tăi să știi, că tu n-ai omorât niciodată pe nimeni, șuț de trei lei ce ești. Violator de babe. Tălhar pârlit. Lasă că-mi zici tu până la urmă de ce te-or fi închis și pe tine, ascultă la fratele tău, că tot scot eu de la tine motivul. Mă rog. Și face Vlad ăsta:
– Și cum ai ajuns, băi, Elvise, de la pititea și diri-diri la heroină?
– Păi, v-ați tirat toți în pula mea, îi zic. N-am avut ce să mai fac. V-ați tirat toți și eu am rămas.
– Și eu am mai rămas… O perioadă.
– Ai rămas pe pizda mă-tii! Hai, lasă, frățioare, că după ce au plecat d-alde Cocaru’, Strofocatu’, Grasu’, Silvică și femeile, n-ai mai stat deloc pe la bloc. O ardeai prin baruri pe centru cu băieți fini. Numai eu am rămas p-acolo. Recunosc, frățioare, nu-s vreun sfânt. Oricum, de p-atunci eram bine pe băutură, ți-am zis, cu Rockeru’ și așa, dar după ce ați plecat toți, pula mea, n-am știut ce căcat să mai fac, așa că am băut și eu ce-am prins, cât am prins, până n-am mai simțit mare lucru, dar știi cum e, când ești singur, n-are haz. Așa că am început să fac și eu drumuri mai spre oraș, așa, mai pe centru, ziceam că poate dau de voi p-acolo. Și să știi că m-am mai văzut cu unii, adică am mai dat de ei, de Cocaru’, de Strofocatu’, de Grasu’, de Vulpe, de Vierme, o ardeau cu niște pizde mai cu bani și-am încercat să mă aciuez și eu cu ei. De fapt, așa am și ajuns să… Dar nu contează, frățioare, lasă, că eu nu-s turnător, să moară familia mea. Mai bine nu zic, nu. Dar bă, Vlade, și când eram spart varză, nu știu, bă, cum să-ți zic, dar parcă ceva mă trăgea tot acolo în parcare, în spatele blocului, de parcă m-așteptam să mă ducă davaua înapoi prin timp, să vă găsesc tot copii acolo, măcar niște fantome rătăcite, știi ce zic, niște statui din alte vremuri. Pula, tot singur am rămas. Adică, eu, cu nea Angelo și cu ciudata aia, Sabina sau cum îi zicea…
– Sabina, da. Nevastă-mea.
– Să moară mă-ta?
– Mda.
– Dragostea, ă? Nu poți s-alegi niciodată pe cine iubești, frățioare, asta e. Așa mi-am luat-o și eu.
– Ai iubit și tu?
– Dar ce crezi, bă, că-s animal? Normal c-am iubit, de ce să nu iubesc? Nu-ți trebuie niciun efort pentru asta, frățioare, să moară familia mea, nici măcar nu trebuie să vrei să se-ntâmple. Se-ntâmplă, dar ascultă la fratele tău, că nu te-nvăț de rău. De obicei, de la asta se trag toate nenorocirile. Că poate dacă n-aș fi umblat atunci cu ăia de la voi din parcare, n-o mai cunoșteam și nu se mai întâmpla, mă rog, ce s-a-ntâmplat. Femeile-i perverse, frățiorul meu, s-o știi p-asta de la Elvis, să nu crezi vreodată că vreo femeie se-ndrăgostește de tine doar așa, că ai tu suflet bun sau pula mea. Nu, frățioare, la femeie funcționează altfel mințile, ele știe ce vrea, are deja ceva în cap, apoi face tot ce se poate ca să iasă așa cum și-a imaginat ele. Dacă ești țigan pârlit ca mine, cel puțin, șansele-s mici să te iubească așa și să n-aibe ea un interes. Dar asta e, frate.
– Îți pare rău?
– Că ce?
– Că l-ai…
– Ce, bă, că l-am omorât p-ăla micu’? Nu-mi pare, frățioare, rău, de ce să-mi pară? Nici lui nu i-a părut.
Să moară mama mea, Ciușmandele, ce-are, bă, toți ăștia de mă-ntreabă același lucru? Așa m-a luat și judecătorul ăla, așa m-a luat și mă-sa ăluia, că dacă îmi pare rău, că dacă știu cât suferă ea. Păi, ce treabă am eu, bă, cucoană, cu tine sau ce treabă are copilul ăla cu tine? De ce să se simtă copilul vinovat pentru mă-sa sau mă-sa pentru copil, știi ce zic? Fiecare cu pizda mă-sii, bă, eu nu le-nțeleg p-astea cu datorie față de părinți sau datorie față de copii. Datorie ai față de tine, bă, cum zicea tata, ai datoria să-ncerci să trăiești. Stai, bă, că n-am dat foc la biserică, am înjunghiat un drogat, un drogat care a sărit cu pumnii pe mine. Păi, crezi că nu voia și el să mă omoare? Am făcut o crimă în numele vieții, bă, Ciușmandele, nu terorism. N-avea sens, îți dai seama, să i le zic pe toate astea, bă, dar una tot a trebuit să i-o spun:
– Știi, frățioare, cum a fost? Bă, când mi-a futut pumnul ăla în obraz, bă, am simțit că a dat cu ura omului pentru propria viață, bă. Și după prima lovitură de cuțit, după ce a urlat de a zguduit blocul, s-a lăsat ușor pe mine și mi-a șoptit la ureche: scapă-mă. Și am continuat să dau, frățioare, să scot șișul și să-l bag înapoi până nu s-a mai auzit nici urlet, nici șoaptă.
Am dat, bă, Ciușmandele, nici nu mai știu de câte ori am băgat cuțitul în el. Am dat până l-am scăpat, știi ce zic? Și de fiecare dată când l-am scos din burta lui și de fiecare dată când i l-am băgat la loc în abdomen, m-am gândit numai la ea, să moară familia mea. Dar unele lucruri e mai bine să rămână între noi, nu, Ciușmandele? Bă, n-auzi? Dormi, futu-te-n gură, dormi.
Citește aici primele trei părți:
Despre moarte și alte nimicuri. Martorul
