Trenul se târăște către Moldova. Prima cocoană e între vârste, nici prea tânără, nici prea coaptă.

A doua cocoană este la fel ca prima, dar diferă prin temperament – ea este mai înfiptă, mai rea de gură.

Era vorba că e pandemie și masca de protecție pe figură ar fi obligatorie în compartimente, chiar și la clasa a doua – dar era, așa, o vorbă în general.

Fiind mai înțelepți decât tot restul pământenilor, cu excepția firească a bulgarilor, vlahii, într-o majoritate zdrobitoare, nu poartă ei așa ceva, ce, sunt proști, să stea cu botniță? Nu sunt proști vlahii.

Din păcate, dentiția ambelor cocoane a avut foarte rău de suferit în tranziție, iar fără mască se cam vede treaba asta. N-are a face.

Dă trenul să plece din gară, prima cocoană, cea moale, începe a bate o cruce atât de amplă încât nefericitul din dreapta ei primește resemnat un cot în figură. Nefericitul acela sunt eu, povestitorul. Înfipta e prima care se repede la vorbă:

-Ce facem cu psaltirea?, întreabă înfipta.

-Trebuia să mai facem ceva cu psaltirea?, zice cea moale.

Din păcate, nici nu se porniră bine a vorbi cele două cocoane că și apăru un vânzător de nimicuri colorate, ca-n tren, la clasa a doua, de.

O femeie de la trei scaune distanță și tabără cu gura pe el că nu are mască, așa și pe dincolo. Înfipta îi sare în apărare:

-Eh, și ce dacă nu are?! Foarte bine că n-are, foarte bine! Ce e, oaie? Bravo, băiete!

Se pornește zarvă mare, concluzia fiind că femeia de la trei scaune distanță să mai tacă dracului din gură, dacă e proastă.

Din păcate, fiind surdo-mut, nu înțelegem ce vrea să ne spună și vânzătorul de nimicuri. Pleacă abătut, fără să fi vândut nimic. Înfipta se înfierbântă, a și uitat de psaltire:

-Păi da, că vor să ne omoare, asta vor!
– Cine?, întreabă, speriată, cea moale.
– Cum cine? Nebunii lumii. Conducătorii dânsei.
– Aoleu! Oare chiar așa să vrea ei?
– Păi cum, nu a zis și părintele?
– Așa e, a zis părintele!
– Chiar așa, ce ai mai făcut cu…?
– Aoleu, mi-e și rușine să-ți mai spun.
– Zi, dragă, ce ai făcut cu…?
– Ce să fac, mi-a dat părintele block!
– Ți-a dat părintele block?!
– Mi-a dat. E vina mea, nu, că eu sunt de vină, prea l-am deranjat, toată ziua, cu întrebări, ce zice părintele, cum să fac, părinte, sfătuiește-mă, părinte…
– Așa e, e vina ta. L-ai supărat pe părintele. Bine ți-a făcut! Trebuia să îl deranjezi doar dacă era ceva important, nu așa… Păi, cât să mai reziste și dânsul? L-ai supărat pe părintele…
– (oftează) Aoleu, L-am supărat pe părintele. Ce mă fac eu acum? Cine mă mai învață pe mine? Oare dacă îl rog frumos pe părintele să mă deblocheze?
– Nu așa! Întâi te rogi la Dumnezeu să-i dea gândul cel bun la părintele să te deblocheze, apoi mergi la părintele să-l rogi să te deblocheze.
– Da, întâi mă rog la Dumnezeu.
– Și dacă dă Dumnezeu gândul, dacă lucrează Dumnezeu, părintele poate te deblochează…

Iar cruce mare. Iar primesc un cot în plină figură.

– Sper că n-ai de gând să faci vaccinul!
– Doamne ferește, păi, n-a zis și părintele să nu facem. A zis părintele.
– A zis, a zis, dar știi că soră-mea a făcut?
– Aoleu! A făcut?
– Da, nici nu mai vorbesc cu ea – i-am spus: de astăzi eu cu tine nu mai avem vorbă, nu mai vin la tine, nu mai vii la mine! Îți dai seama ce a putut să facă? Vaccinul! Dumnezeule! Mi-e și frică de ea!

Înfipta bate o cruce. Cea moale bate și ea cu ea, iar iau cot în plină figură.

– Aoleu, dar de ce a făcut ea una ca asta?
– Cum de ce? Bărbătu-său a pus-o!
– Aoleu, el a pus-o?
– El, cine? (Șoptit): El lucrează la securiști, e cu ăia (dă din cap, către sus).
– Cu ăia?
– Cu ei, da. Trei săptămâni a zăcut la pat după ce l-a făcut. Toate alea l-au durut, mușchi, ochii din cap, degetele de la picioare, tot.
– Și tot face săraca?
– Face, că altfel o dă afară din servici’.
– Afară?
– Sigur că da, afară. Dacă îmi zice și mie la servici’ să fac, plec direct. Nici nu stau pe gânduri!
– Așa e, așa a zis și părintele să facem.
– Sigur că da, așa a zis, c-așa e bine.
– Doamne ajută! Știe părintele.

Iar cruce mare, iar cot în figură. Înfipta se înmoaie de mila mea:

-Cred că l-ai cam atins pe dumnealui.

Dau din mână că nu face nimic. Înfipta ia act de faptul că nu face nimic și continuă:

-Homosexualii, dragă.
– Aoleu, ce e cu ei?
– Cum ce e cu ei? Tu nu vezi ce e cu ei? Nu mai ai loc de ei, peste tot, doar ei. Aia e cu ei! Aia e, că a zis și părintele: dacă au slăbiciunea asta trupească, să stea retrași, să facă rugăciune, nu să umble așa, pe stradă, să-i vadă lumea, să vrea drepturi. Aia e cu ei!
– Așa a zis părintele.
– Păi sigur că da, a zis părintele.

Cea moale îndrăznește: – Crezi că de la ei ni se trage tot necazul ăsta?

-Nu m-am gândit până acum, dar uite, dacă tot zici…
– Doamne ferește!
– O să îl întreb pe părintele.

Cea moale, melancolică:

-Îl întrebam și eu, dar dacă mi-a dat block, că l-am supărat… (Oftează din nou).
– Lasă, că poate te deblochează. Roagă-te la Dumnezeu să lucreze gândul și părintele…
– La Dumnezeu mă rog.

Iar cruce, iar cot în figură, mă simt ca Doroftei după ce i-a ieșit Balbi înainte la ceas de seară prima oară.

Și de-abia suntem la Buftea.