31 iulie
Înspăimântător de prost se scrie în limba română azi. Teribile labele în cerc. Trebuie să rămân cât mai departe. Mereu, departe. Mult nu mai poate fi până la sfârșit.

30 iulie
92 de ani de la nașterea bunicii Angela. Patru ani de singurătate.

29 iulie
Ultima zi la Paris cu A. Oare voi mai avea puterea de a mă întoarce vreodată aici? Am cumpărat cărți. Joan Didion. Stefan Zweig. Montaigne.

28 iulie
Umilința de a fi viu și de a fi trăit mai multe zile pe pământ decât Gogol sau Kafka sau Eminescu. Astăzi am fost și în beciul lui Ghiță Ionescu unde scria Istrati, și la mansarda lui Cioran. Poate în viața următoare voi avea norocul să fiu o pisică maidaneză în Montmartre. Poate.
 

27 iulie
87 de ani de la nașterea bunicii Maria, care știe tot mai rar cine suntem, dar noi știm bine cine e ea, desigur.

26 iulie
“Alternativa” deocamdată la vlahii e harneala pesediștilor și a simionagiilor, adică nu există. Mai bună e distanța de acea gaură neagră în care a dispărut bunul-simț public.

25 iulie
Nu știu dacă eu voi muri primul sau părinții mei. Suntem cam la fel de aproape.

24 iulie
Mi-ar plăcea ca Valahia să fie numită, așa cum Coreea de Sud este țara dimineților liniștite, țara unghiilor false.

 

23 iulie
43 ani. Paris. Cât de departe poate fi de acum infarctul izbăvitor?

22 iulie
Nostalgii lusitane.

21 iulie
Lucrez mult, dar pe pilot automat. Trăiesc puțin.

20 iulie
Spania a ieșit campioană mondială. Messi a încercat, dar are aproape patruzeci de ani și deodată contează.

19 iulie
Un popor căruia trebuie să îi explici, precum macacilor, la ce folosește cultura deja a pierdut tot.

18 iulie
Stăpânesc, fără să îmi fi propus, stăpânesc la perfecție arta de a nu mă interesa nimic din ce preocupă nevoie mare vlahii. Nimic din ce stârnește valahía nu reușește să-mi spună nimic.

17 iulie
Am încercat, fără succes, să îmi găsesc un loc de muncă prin LinkedIn și cred că înțeleg unde am greșit: nu mi-am făcut în prealabil o lobotomie. Nu voi mai avea niciodată serviciu. Avea dreptate Cioran: munca e un infern idiotizant.

16 iulie
După democrația originală iliesciană, țapocrație, băsescocrație, dulapocrație și pahonțocrația liasavonelică a lui Nicușor Danpulea, vlahii sunt în sfârșit gata să facă pasul următor către auriferocrația finală.

15 iulie
La fel ca Maradona, Messi a rescris geometria și a reinventat poezia.

Paradoxul e de găsit în altă parte. Iată-l: deși e Maradona, Messi nu a trăit ca el, ajungând deasupra lui Dumnezeu, într-un loc dincolo de sacru și prin urmare unic.

Ca atare, Messi nu mai poate fi ajuns. Nu în timpul vieților noastre și nu de către muritori. Indiferent cine câștigă cupa mondială la fotbal, sportul popular care ne-a redefinit umanitatea și ne-a dat epoca.

14 iulie
Întrucât vând cărți, ba mai rău, la vlahii, ci nu droguri, curvăsăreală, păcănele, arme, îmi merge foarte rău, normal. Dar nu o să renunț, normal.

13 iulie
Acum ar fi frumos să apară și Biserica Messianică.

12 iulie
Jumătatea verii și aproape sfârșitul lumii, deja.

11 iulie
Opțiunile sunt aceleași la vlahi: să mori de foame sau de rușine că trăiești în cloacă. Am ales foamea. Nu regret.

10 iulie
Dacă era de la vlahii locotenentul Columbo era tovarășul locotenent Columbeanu de la Securitate.

 

9 iulie
S-a dus și Bonnie Tyler. Total eclypse of the heart.

8 iulie
Am văzut multe meciuri de la cupa mondială. Poate mai multe ca oricând în ultimii douăzeci de ani. Și toate fără domnul Radu Cosașu…

7 iulie
La rigoare, cultura occidentală n-a avut decât doi influenceri. Primul a fost Socrate, al doilea a fost Hristos. În mod surprinzător, niciunul nu era desfăcător de cutii pe internet.

6 iulie
Parcursul bun al belgienilor de la Mondial mi-a adus aminte de acest banc, din vremea când își făceau veacul pedofilii belgieni pe la Gara de Nord:

Un belgian pe o bancă în parc stă de vorbă cu o fetiță:
-Măi fetițo, tu știi ce dă câinele dacă i-o freci?
– Spermă de câine.
– Bravo. Dar un maimuțoi?
-Spermă de maimuțoi.
-Și elefantul?
-Spermă de elefant.
-Bravo! Dar un bărbat?
-Spermă de bărbat.
-Și-o ciocolățicăăă!

5 iulie
Ieri, Slavenka Drakulic ar fi împlinit șaptezeci și șapte de ani. Dar a murit pe 20 iunie.

 

Eram într-un tren în nordul Portugaliei când am primit vestea, e o veste care are puterea să-ți schimbe ziua, să o înnoreze. M-am întunecat și am tăcut.

 

Am vrut să scriu ceva, am vrut să-i scriu un ferpar, dar nu l-am mai scris, printre altele și pentru că nu aveam unde să-l public.

 

Am preferat să-mi amintesc de toate câte le-am învățat de la Slavenka Drakulic.

 

Cel mai important lucru este unul banal, dar nu-l enunțasem ca atare înainte să-l aud de la această femeie grăbită, inteligentă și fermecătoare: “Capitalismul nu este despre dreptate, este despre profit”.

 

M-am gândit deseori la Slavenka Drakulic, este până la urmă unul dintre cei mai interesanți oameni pe care i-am avut în fața ochilor și reportofonului, cu nimic mai prejos de Adam Michnik sau Boris Pahor, pe care de asemenea i-am intervievat cu ani în urmă.

 

Am admirat-o întotdeauna și continui să o admir și să o recitesc, păstrez autograful pe care mi l-a dat acum doisprezece ani ca pe una dintre cele mai prețioase amintiri din viața mea, da, în urmă cu doisprezece ani, pe când moartea era foarte departe în viitor și ea nu credea că vor mai fi războaie în Europa (iar eu, deși mai tânăr, eram mult mai sceptic).

 

Interviul pe care l-am făcut atunci cu Slavenka Drakulic, în care am văzut o Hannah Arendt a vremurilor noastre, e în cartea interviurilor, pe care bineînțeles că nu o citește nimeni. Cine să o citească? Grandioșii analfabeți imbecili vlahi?

2014. Slavenka Drakulic. Eram în București, am stat la o terasă, am băut limonadă și am vorbit despre toaletele publice din Europa, despre câini maidanezi, despre prăbușirea Iugoslaviei, despre criminali de război și despre speranță.

 

Și singura dovadă că n-am visat toate acestea, care chiar par bucăți dintr-un vis, e un interviu vechi și întotdeauna actual.

4 iulie
Ziua Statelor Unite ale Americii. Două sute cincizeci de ani de independență ca să fie conduse acum de un oranjgutan lins în cur de Fibonacci de la Făgăraș, această nulă cu părul creț.

3 iulie
Să fiu contemporan cu Maradona, Matthaus, Roberto Baggio, Ronaldo, Zidane, Rivaldo, Ronaldinho, Cafu, Roberto Carlos, Pirlo, Totti, Del Piero, Xavi, Iniesta, Neuer, Ozil, Mbappé, Messi, Haaland, Kane, Yamal. Nu se poate spune că n-am avut și șansă.

2 iulie
Pe lume sunt cel puțin o sută de milioane de indivizi umani admirabili și omenirea se opintește toată într-un maroniu cu meșă oranj.

 

1 iulie
La vlahii, necazul nu e atât deficitul bugetar, cât deficitul de creier. Iar când nu e de creier, e de obraz sau coloană. Iar când nu e de obraz sau coloană, e de inimă.