Nu-și răspunse. Începu în schimb o scrisoare lungă și de la primele cuvinte știu că intră într-o lume nouă: Scumpe domnule Rolland, încurajat de vorbele dumneavoastră părintești, cu care ați avut binevoința să vă presărați scrisorile, îndrăznesc să vă trimit… Și tot scrise, aproape uitând să respire. Încheie așa: Fiul dumneavoastră, Gherasim.

Și de aici intră într-un alt vis: Rolland îi răspunse, era încântat, îi deschise larg porțile literaturii francize, Gherasim păși cu capul sus și fu bine primit, curgeau aplauzele și de la dreapta și de la stânga.

Ieși din matcă și inundă librăriile cu cărțile sale, cu eroi ciudați aduși de la Dunăre, cu bătrâni înțelepți și batjocoriți de viață, cu haiduci și alți eroi întâlniți aievea pe drum. Era ca și cum se întorceau acum toți cei care pe care Gherasim îi cunoscuse în Siria și în Liban și în Țara Eghipetului, în porturile Greciei și Italiei și mai ales la el în port.

Ieși, ieși din beciul lui Ghiță, ieși la lumină, divorță de nevasta abandonată în țara natală, se însură cu o croitoreasă alsaciană, pe care o smulse bărbatului ei cu cuțitul, în gară la Nisa, ca la el în mahala. Numele ei era Anna, era frumoasă și iubirea lor eternă dură doi ani.

Gherasim semnase un contract dezavantajos cu o casă de editură, devenise faimos și nu se mai culca flămând, dar nici nu se îmbogăți, mai ales că se simțea vinovat de fiecare franc pe care îl câștiga stând pe scaun și scriind cuvinte. Se întoarse în țara natală și constată că e socotit periculos, fu urmărit și împiedicat să umble liber pe stradă, se înapoi în Franța pentru a urla. Semna în zece gazete pe lună și toate textele lui erau revoltate.

-Sunt adevăratul om revoltat al secolului meu!, exclamă Gherasim.

Și fluturii de cafenea se dădură mai aproape, să-l asculte.