Ploua peste Aleea Băiuț
poate ultima ploaie din vara aceea
vara în care murise Gică Petrescu, nemuritorul
ultima vară în care am fost fericit
încă se auzeau greierii, existau bilete RATB
și era tânără și foarte frumoasă
și înaltă, capul ei era în ceruri
ochii ei albaștri pluteau deasupra norilor

și chiar acolo, pe Aleea Băiuț, m-a părăsit
și a plecat înspre Rahova, pe Antiaeriană
nu știu ce autobuze, ce troleibuze, ce tramvaie
a fost ea nevoită să schimbe ca să se întoarcă acasă
și dacă nu cumva a prins-o toamna pe drum
avea un fulgarin albastru, își turna coniac în cafea
și minunata ei inimă era de gheață

și eu am rămas pe Aleea Băiuț, stană de piatră
ploua, ploua, ploua și nu m-am mișcat toată noaptea
când a răsărit soarele am pornit și eu spre mahalaua mea
dar n-am mai ajuns niciodată și încă plouă
peste Aleea Băiuț și nu mai e vară, nu se mai aud greierii
și nu mai știu nimic de inima ei și nici ea de a mea