Îmi aduc aminte de după-amiaza în care am aflat
ce poate să facă dintr-un om singurătatea
jucam pac-pac, ne împușcam cu cornete
gloanțe de hârtie pe care le suflam prin tuburi
peste tot era plin de blocuri neterminate
cabluri, moloz, geamuri și tuburi
trăiam printre ruinele revoluției industriale
dar nu asta era important, altceva ziceam

ziceam de după-amiaza aceea în care am aflat
ce poate să facă dintr-un om singurătatea
după-amiaza când domnul Bercea de la patru
singur, singur, singur în uscătorie
își freca puțoiul care se umflase și stătea
să plesnească, bineînțeles că era alcoolic Bercea
aveam opt ani și știam ce este un alcoolic
la noi pe alee patru bărbați din zece erau alcoolici
și două femeie și cel puțin un minor
avea o pătură pe umeri și stătea chiar în dreptul ușii
cu spatele cocoșat și am știut imediat ce făcea
am știut imediat că făcea ceva rău și inevitabil
ceva de care nimeni, nimeni, nimeni nu scapă
ceva care o să ne schimbe și nouă
viețile pentru totdeauna, așa că am fugit

eu și prietenul meu Bobiță – am fugit
am fugit pe scară în jos vâjâind ca vijelia
și vântul aproape că îndoia stejarii și
soarele nu se știe unde era, dispăruse
toate geamurile blocului nostru erau murdare
și singurătatea era înspăimântătoare
pereții uscătoriei erau albaștri
și domnul Bercea continua să facă înainte
ca și cum noi nici nu trecusem pe acolo, pac-pac

și nu mai țin minte cine m-a împușcat
dar a trebuit să cad mort la pământ
și Bobiță și el, o clipă sau două mai târziu