adusă de herghelii ireale pe mare, venea și atunci melancolia ca o adolescentă durdulie pasionată de filatelie mâncând înghețată cu vanilie, așa, melancolic și bucolic, eram totuși un monstru, vesteam prin tăceri lungi o altă evanghelie, eram necuvântător și pur și visam Chine și Anglii pierdute

eu eram poetul tăcerii, profetul plăcerii de a nu scoate o vorbă, ce să le spui pământenilor, scelerate maimuțe, pierzi vremea, tăcerea și numai tăcerea, pururi tăcerea, tăcerea mea bravă și gravă, dulce tăcere, dulce otravă, melancolia mă locuia ca pe o casă bântuită, mi se arăta calea, pierdute imperii, cavaleri în exil, cu trupul fragil, femei efemere cu pântec steril, bărbați uitați cu simțul tactil neverosimil, toate îmbrăcate în tăcerea de aur

cu stil, duceam crucea amintirilor Antichristului, arhivele morții, visam viitorul, visam dragostea androizilor orbi, visam corbi fără aripi, mi-am îndurat atotputernicia, mi-am îndurat neputința, mi-am dat silința să ignor realitatea dezgustătoare, să trăiesc doar sus, la mansarda infernului, în extaz și fără alt orgoliu

apoi a fost cuvântul, ce fervoare, duhoare, ce răzbunare, am vorbit și eu și am pierdut totul, iar acum port doliu, unde sunt eu nemuritorul, inventatorul tăcerii absolute, luptătorul cauzei eterne, creatorul durerii materne, vreau suferința profeților cu mustață, vreau nimicul fără cuvinte

vreau un Brutus pentru Dumnezeu
și mai vreau luna lui marte
și patruzeci de cuțite

Dumnezeu a murit
patruzeci de cuțite
toate în spate