Duminică dimineață
femeile care caută taxiuri
femei cu hainele aruncate în grabă
pline de remușcări, de întrebări
cu rămășițele nopții tatuate pe trup

grăbite și triste, femeile de duminică dimineață
umbrele, sarafane și hainele bărbaților întâmplători
șepci tinerești, tricouri șifonate și câteodată lacrimi

și nu peste mult, în timpul morții mele, îmi vor lipsi
îmi va lipsi cafeneaua asta, cafeaua asta proastă
de unde le spionez încercând să văd în felul cum merg
cum ridică mâna să oprească o mașină
oprește, futu-i, și mașinile nu opresc, pizda mă-tii!

ce, ce li s-a întâmplat în noaptea recent îngropată
și chipurile lor răvășite de speranțe spulberate
decizii greșite, orgasme ratate, vinovăție, uneori ură
femeile fericite nu pleacă niciodată în zori